"În cazul celei de-a treia licitații eșuate a fost o decizie a Curții Constituționale. Mai mult, licitația este organizată de Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) împreună cu Agenția Proprietăți Publice (APP), nu de minister. Am auzit multe falsuri despre această licitație și, în loc să ne ocupăm de lucruri importante, trebuie să comentăm tot felul de zvonistică pornită de oameni cu interese foarte urîte.
Toată informația privind această licitație a fost extrem de transparentă. Evident că grupul criminal organizat, pe care toți îl știm, a încercat să creeze în jurul acestei licitații tot felul de istorioare, precum că s-ar întîmpla ceva acolo, ceea ce nu este adevărat.Noi trecem printr-o perioadă de tranziție extrem de complicată din momentul, în care s-a preluat aeroportul de la acel grup criminal organizat și un element important în acest proces este inclusiv cine gestionează acele spații. Eu sînt sigur că procesul va fi dus de APP și AIC la bun sfîrșit așa cum scrie legea. Nimeni nu vrea să ascundă nimic", a declarat Andrei Spînu în cadrul emisiunii Realitatea te privește de pe rlive.
Ministrul a mai precizat că a existat decizia Curții Constituționale, Aeroportul a respectat acea decizie, a anulat licitația, dar el speră că în perioada următoare se va lansa următorul apel ca procesul cu licitația să fie dus la bun sfîrșit.
"Cert este că nu are cum să fie favorizat vreun participant", a mai spus Spînu.
Potrivit oficialului, se atestă o creștere fără precedent a traficului la aeroport: doar în primele 5 luni ale anului există o creștere de peste 30 la sută. "Și asta se datorează faptului că din august anul trecut noi am făcut un efort foarte serios de a atrage rute și companii noi", a punctat Spînu.În contextul licitațiilor de la AIC, menționăm că fostul vicepremier și ministru al afacerilor interne, Andrei Năstase, a depus o plîngere penală cerînd procuraturii investigarea schemelor ilegale de influențare a procesului de atribuire a spațiilor comerciale din Aeroportul Internațional Chișinău.
Năstase afirmă că „există un grup format din politicieni și funcționari care încearcă prin orice mijloace să ofere spațiile din incinta aeroportului unui protejat, ca urmare a unor înțelegeri făcute la cel mai înalt nivel.”
Adăuga comentariu