După cum transmite Noi.md, el respinge categoric această opinie, declarînd că „nu există nicio incompatibilitate legală între calitatea de avocat și implicarea politică”.
„Tot mai des aud în spațiul public – și, din păcate, chiar din breasla noastră – ideea că avocatul nu ar trebui să se implice în politică. Asta este una dintre cele mai mari aberații care circulă astăzi. Și pentru că asemenea opinii vin, de regulă, de la persoane care nu au citit legea sau care o interpretează tendențios, trebuie spus clar și răspicat: nu există nicio incompatibilitate legală între calitatea de avocat și implicarea politică”, susține juristul.Totodată el a menționat că această retorică nu vine din interiorul avocaturii, ci „este servită intenționat din zona politicului, tocmai pentru a slăbi orice formă de opoziție reală – inclusiv din partea unei bresle libere și incomode prin definiție”. Potrivit lui, cei care vin cu aceste idei ar încerca să dezbine comunitățile profesionale.
„Avocatura nu este o profesie izolată de societate, iar avocatul nu este un tehnician tăcut. Avocatul este, prin definiție, un apărător al drepturilor și libertăților fundamentale, un profesionist care interacționează direct cu instituțiile statului, cu legea, cu abuzurile, cu dezechilibrele de putere”, afirmă juristul.
„Politica nu înseamnă doar partide și funcții publice. Politica înseamnă decizii, valori, responsabilitate. Din acest punct de vedere, avocatura este una dintre cele mai profund politice profesii, pentru că ne plasează în inima tensiunilor sociale și juridice. Să spui că avocatul nu are voie să facă politică e ca și cum ai spune că medicul nu are voie să vorbească despre sănătate publică sau profesorul despre educație”, subliniază el.
Mărgineanu consideră paradoxal faptul că „ONG-iștii, funcționarii în rezervă sau chiar preoții sunt invitați pe liste electorale”, în timp ce avocatul este suspectat că „folosește funcția”.
„Care funcție, mai exact? Avocatul este un liber profesionist, nu este demnitar, nu este plătit din bani publici, nu are prerogative de putere și nu beneficiază de imunități”, constată juristul.
În acest context el citează o listă amplă de exemple istorice și contemporane de avocați implicați în politică: „Marcus Tullius Cicero, Demostene, Solon, Libanios, Abraham Lincoln, Franklin D. Roosevelt, Barack Obama, Hillary Clinton, Richard Nixon, Tony Blair, Keir Starmer, David Lloyd George.”
„Aceste personalități notorii nu și-au abandonat principiile profesionale cînd au intrat în politică – dimpotrivă, și-au dus mai departe vocația în slujba binelui public”, afirmă el.
În încheiere, juristul susține că implicarea avocatului în politică nu contravine profesiei, ci este o expresie directă a rolului său social.
„Politica, într-un sens autentic, este despre alegere, asumare, implicare. Iar un avocat care alege să participe o face nu în pofida profesiei, ci tocmai în virtutea misiunii sale. Cine nu înțelege acest lucru – fie nu cunoaște esența avocaturii, fie o detestă tocmai pentru ceea ce reprezintă: independență, curaj, demnitate”, a conchis el.
Mesajul juristului vine ca o reacție la recentele evenimente în domeniul justiției, care a stîrnit controverse în societate.
Reamintim că la 11 iulie avocații din Moldova au anunțat grevă generală pentru perioada 15- 25 iulie, iar la 28 iulie Congresul Extraordinar al Avocaților a hotărît să continue protestul. Decizia vine în urma aprobării în Parlament a unor amendamente la Legea avocaturii, care ar amenința autonomia financiară și de reglementare a breslei.
Totodată, ieri, 29 iulie, Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a decis că nu va promulga controversata Lege cu privire la avocatură, întorcînd-o Legislativului spre reexaminare. Potrivit ei, amendamentele la Legea cu privire la avocatură, în forma adoptată de Parlament, nu oferă soluții suficiente pentru problemele sistemice ale avocaturii, în special cele legate de integritate, transparență, meritocrație și asigurarea efectivă a accesului la justiție al cetățenilor.
Drept urmare, Uniunea Avocaților din Republica Moldova a anunțat încetarea grevei generale a avocaților, reiterîndu-și angajamentul de a susține transpunerea în legislația națională a directivelor europene privind exercitarea profesiei de avocat, precum și modernizarea cadrului legal pentru adaptarea acestuia la realitățile actuale.
Adăuga comentariu