X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3996

Indemnizații mai mari pentru văduvele de război, copiii și părinții veteranilor

14 feb. 14:15   Societate
1997 1

Indemnizațiile oferite văduvelor de război, copiilor și părinților veteranilor decedați vor fi majorate cu 250 de lei.

Un PROIECT de lege care prevede acest lucru a fost examinat de membrii Comisiei protecție socială, sănătate și familie și va fi propus spre aprobare în prima lectură în plenul Parlamentului.

Inițiativa legislativă aparține unui grup de deputați din Fracțiunea „Partidul Acțiune și Solidaritate”. Astfel, de indemnizații majorate vor beneficia participanții, din rîndul militarilor, la cel de-al Doilea Război Mondial, inclusiv foștii deținuți în lagărele de concentrare fasciste și în ghetouri, soții și soțiile participanților la cel de-al Doilea Război Mondial sau la acțiuni de luptă în timp de pace, căzuți la datorie, sau a persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului care au decedat. Proiectul de lege vizează și copiii veteranilor de război căzuți la datorie sau ai persoanelor cu dizabilități de pe urma războiului care au decedat, precum și părinții participanților la acțiunile de luptă în timp de pace sau la conflictul armat pentru apărarea integrității teritoriale și independenței Republicii Moldova, căzuți la datorie.

Potrivit proiectului, majorarea indemnizațiilor va avea loc începînd cu 1 martie 2024.

În total, de indemnizații majorate vor beneficia 570 de persoane. Pentru achitarea indemnizațiilor majorate, în 2024, vor fi alocate din bugetul de stat mijloace financiare suplimentare în valoare de 1,4 milioane de lei.

3
0
1
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?