X 
Arşiţa stiri: 193
Jocurile Olimpice stiri: 157
Transnistria stiri: 1458

Guvernul a explicat de ce se vrea demisia conducerii Agenției Achiziții Publice

29 noi. 2023,, 14:55   Societate
2642 0

După ce astăzi, în ședința Guvernului, premierul Dorin Recean a cerut demisia conducerii Agenției Achiziții Publice, purtătorul de cuvînt al executivului a venit cu o explicație.

Potrivit lui Daniel Voodă, demisia se cere pe motiv că în cadrul Agenției este lipsă transparenţei şi lipsa implementării unui sistem care să genereze o mai mare integritate a procesului de achiziţie.

„Este o nemulţumire privind modul în care sînt organizate achiziţiile publice, lipsa de transparenţă, dar şi sistemul online, la fel, nu a fost implementat eficient. Prin urmare a fost solicitarea adresată ministrului Finanţelor ca să realizeze procedurile necesare pentru a demite conducerea acestei instituţii. Motivul principal este lipsa transparenţei şi lipsa implementării unui sistem care să genereze o mai mare integritate a procesului de achiziţie”, a declarat Daniel Vodă.

Reamintim că astăzi, în cadrul ședinței Guvernului, Dorin Recean a cerut demisia și șefului Serviciului 112.

7
2
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав