În același timp, avocatul Vadim Vieru consideră că procedura specială de examinare a azilului nu ar fi prevenit tergiversările din instanță. Totodată, juristul spune că nu există necesitatea de a înăspri legislația din domeniu.
„Sînt multe întrebări inclusiv legate de ședințele cum au avut loc în instanța de judecată, cine a tergiversat, motivul tergiversării. În instanțele naționale erau două proceduri. Prima procedura de extrădare unde au fost mai mult de zece ședințe la doi judecători, deci cauza este publică, poate fi studiată. La fel și pe azil, în contenciosul administrativ erau cauze care se examinau”, a declarat Vadim Vieru, notează Noi.md cu referire la Radio Moldova.Fostul ministru de interne, Victor Catan, consideră că ancheta de serviciu la Inspectoratul General pentru Migrație nu ar fi cea mai bună soluție.
„Acest caz trebuie să fie examinat de serviciul protecție internă și anticorupție a ministerului Afacerilor Interne, care este un organ independent și el trebuie să se ocupe cu cercetarea respectivă și numaidecît o să găsească. Tergiversările, lucrurile astea se fac din interesul cuiva. Dar interesul apare cînd? Atunci cînd cineva îl corupe”, a declarat Victor Catan.
Precizăm că o anchetă internă va fi inițiată la IGM, după omorul cetățeanului Turciei în sectorul Rîșcani al capitalei, după ce instituția ar fi facilitat prezența acestuia pe teritoriul Republicii Moldova. Potrivit SIS, așa cum cetățeanul se afla în căutare internațională, cererea lui de azil trebuia respinsă. Concluziile au fost anunțate în urma audierilor din 15 iulie de la Parlament.
Potrivit Procuraturii Generale, faptul tergiversării îndelungate a examinării cererii de azil, de la depunere pînă în prezent, a dus la imposibilitatea menținerii în stare de arest a persoanei și aplicarea unei măsuri preventive alternative, reieșind din faptul că, pe o cerere de extrădare, Codul de procedură penală prevede posibilitatea menținerii în stare de arest pînă la 180 de zile.Amintim că un cetățean turc în vîrstă de 41 de ani a fost împușcat de șapte ori, pe 10 iulie, în timp ce stătea la o terasă din sectorul Rîșcani al capitalei. Acesta era urmărit la nivel internațional prin canale de Interpol, cu scopul de arest și extrădare pentru un șir de infracțiuni. Oamenii legii au deschis un dosar penal și examinează versiunea unei reglări de conturi.
Adăuga comentariu