X 
Transnistria stiri: 1328
Eurovision stiri: 495

Drumul Budjac-Dezghingea are nevoie de reparații. Ce a promis Ambasadorul UE în Moldova

17 aug. 2023,, 10:15   Societate
2807 0

Porțiunea de drum cu o lungime de 2 km care leagă satele Budjac și Dezghingea se află într-o stare deplorabilă. Acesta nu a mai fost reparat de mai bine de 50 de ani.

Autoritățile satului spun că acest lucru aduce incomodități locuitorilor, deoarece le este greu să se deplaseze pe el.

"Am ridicat această problemă la întîlnirea cu președintele, cu prim-ministrul. Am scris scrisori Administrației de Stat a Drumurilor. Le-am cerut să acorde atenție acestui drum, deoarece este un drum republican.

Drept răspuns, ni s-a spus că atunci cînd vor exista bani, atunci îi vor include în lucrările planificate. Din partea autorităților țării am primit un răspuns negativ", spune primarul Vasile Capsamun, relatează Noi.md cu referire la grt.md.

Deputatul Adunării Populare din satul Dezghingea, Nicolae Raia, a declarat că s-a adresat și Ambasadorului Uniunii Europene (UE) în Moldova, Jānis Mažeiks, care recent a efectuat o vizită în sat.


Ambasadorul UE a spus că a atras atenția asupra stării segmentului de drum Budjac-Dezghingea. "Voi fi în contact cu reprezentanții Guvernului, dar încă nu pot da nicio garanție. Promit că voi discuta această problemă", a asigurat Jānis Mažeiks.

2
1
1
1
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Alegeri: Ce părere aveți despre inițiativa de a introduce votul prin corespondență?