Transnistria stiri: 1445
Preşedintele stiri: 4068

Declarație: Directorul general al TRM, Vladimir Țurcanu, încalcă legea

24 mai. 12:30   Societate
3927 0

Directorul general al TRM, Vladimir Țurcanu, încalcă legea și sfidează deciziile Consiliului de Supraveghere și Dezvoltare.

Declarațiile aparțin membrilor Consiliului și au fost făcute în cadrul uneu ședințe care a avut loc pe 22 mai, curent.

Pe ordinea de zi a ședinței CSD a fost inclusă chestiunea privind verificarea modului în care este îndeplinită Hotărîrea Parlamentului Republicii Moldova din 25 aprilie 2024 referitoare la Raportul de activitate al TRM și executarea bugetului pentru 2023.

Președintele CSD, Arcadie Gherasim, a anunțat că a expediat o notă informativă pe adresa dlui Țurcanu, prin care îl informează că termenul de executare a deciziilor CSD a expirat.

Printre solicitările CSD sfidate de Țurcanu se numără prezentarea informațiilor detaliate privind modul în care au fost cheltuite milioane de lei, bani publici, pentru realizarea emisiunii „Revelion”. A trecut aproape o jumătate de an de la acel Revelion și niciun membru al CSD nu știe cum au fost cheltuiți banii, ce onorarii au primit artiștii și de ce o companie publică cu sute de angajați nu este în stare să facă o emisiune prilejuită de sosirea Anului Nou.


„Chestia asta cu datele cu caracter personal mi se pare bizară. Noi am aprobat suma, banii s-au dat, foarte multă lume știe care sînt aceste sume, numai membrii Consiliului nu știu. Pe mine mă interesează în baza căror documente s-au făcut aceste plăți”, a declarat Gherasim.

La rîndul său, membrul CSD și fostul ministru al educației, Corneliu Popovici, a declarat că trebuie să fie pus punct la starea de lucruri.

„Sînt probleme sesizate de CSD, probleme cu rezonanță mare în societate care implică cheltuieli de bani publici și noi nu obținem informații din partea lui Țurcanu și apare întrebarea: Țurcanu face asta pentru că nu vrea, pentru că desconsideră CSD, votat de Parlament, sau sînt alte cauze. Noi trebuie să punem punct la starea asta de lucruri”, a declarat Popovici.Totodată,

Arcadie Gherasim a dat citirii șirului de decizii CSD neîndeplinite de Țurcanu, menționînd clar că directorul general al TRM încalcă prevederile Codului Serviciilor Media Audiovizuale și că legea nu prevede nicio sancțiune pentru Țurcanu, cu excepția demisiei.

„Trebuie să cerem explicații de ce aceste lucruri nu au fost realizate. Noi am dat un termen pentru a fi îndeplinite și, în momentul în care constatăm că acest lucru nu a fost îndeplinit, trebuie să știm de ce. Suntem obligați să cerem o explicație”, a declarat Sergiu Stanciu secretarul CSD.

Potrivit Mariei Șlehitițchi, membră al CSD, este nevoie să fie făcută o avertizare.

„Mi se pare redundantă cererea unei explicații, pentru că noi am cerut deja explicații. Deci, noi cerem explicație la cerința noastră de explicație, care nu a fost luată în seamă. Eu cred că trebuie să facem o avertizare prin care să cerem prezentarea tuturor informațiilor solicitate, în caz contrar vom activa un articol din Codul Serviciilor Media Audiovizuale”, a declarat Șlehitițchi.

Cu votul a cinci membri prezenți la ședința din 22 mai, CSD a decis ca, în termen de 10 zile, Vladimir Țurcanu să prezinte un raport privind executarea celor șase decizii ale CSD (Nr. 22 (2024), 17 (2024), 14 (2023), 11 (2023), 12 (2024), 10 (2024)), două dintre ele datînd din anul trecut.

Împotrivă a votat Maria Șlehtițchi, explicînd că a pledat pentru oferirea unui termen de 10 zile pentru executarea deciziilor CSD și nu doar pentru prezentarea unui raport.

Reantim că ieri șeful „Telefilm-Chișinău”, Mircea Surdu, a venit cu acuzații grave în adresa directorului general al Teleradio Moldova, Vladimir Țurcanu.

În cadrul ședinței Consiliului de Supraveghere şi Dezvoltare al TRM, Mircea Surdu a prezentat un raport și a declarat că este supus persecuțiilor din partea directorului general al companiei.

În replică, într-un comentariu pentru Newsmaker, Directorul general al Teleradio Moldova, Vladimir Țurcanu a declarat: „Nu primesc lecții de la unul care, atunci cînd era directorul televiziunii, primea indicații de la Vasile Botnari”.

4
3
0
3
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?