Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

De ce a solicitat Energocom ieftinirea electricității, iar Premier Energy – majorarea tarifului

2 feb. 17:20   Societate
3964 1

Energocom cere o ieftinire a tarifului cu 29 de bani la energia electrică produsă de instalațiile eoliene, solare, Termoelectrica și CET Nord, în timp ce Premier Energy solicită majorarea tarifului cu 38 de bani, invocînd creșterea cheltuielilor pentru distribuție.

Agenția Națională de Reglementare în Energetică (ANRE) urmează să examineze în cadrul ședinței de vineri cele două solicitări.

Directorul SA Energocom, Victor Bînzari, a explicat pentru Portalul Anticoruptie.md că solicitarea întreprinderii adresată ANRE se referă la energia electrică produsă de Termoelectrica, CET-Nord, centralele eoliene, fotovoltaice și pe bază de biogaz.

„Noi procurăm toată energia produsă de producătorii care au schemă de suport – centralele fotovoltaice, cele eoliene, Termoelectrică și CET Nord. Conform metodologiei aprobate, dacă ai încasat mai mult, atunci cînd faci calculele pentru anul următor, trebuie puse în calcul devierile pozitive și să soliciți un tarif mai mic”, a spus el.

„În calitatea sa de furnizor central, Energocom a încasat mai mulți bani datorită faptului că au fost mai mulți producători de energie solară, a fost mai mult soare. Astfel, tariful la care a fost vîndută energia ne-a permis să avem surplus de bani. Și acum noi am solicitat să fie stabilit un tarif mai mic.”


În ce privește energia electrică procurată de la Moldgres, Opcom și companiile din Ucraina, aceasta nu se ieftinește. „Vom putea asista la o asemenea evoluție cînd vom avea prețuri mai mici la bursă. Pe moment, nu vedem o scădere foarte mare”, a spus Victor Bînzari.

Solicitarea Premier Energy este motivată de prețurile de procurare a energiei electrice, indicatorii macroeconomici, tarifele pentru serviciile de transport, tarifele estimate de distribuție și costurile de bază pentru activitatea de furnizare.

Ultima dată energia electrică s-a ieftinit în noiembrie 2023. Conform deciziei de acum două luni, consumatorii casnici care sînt deserviți de Î.C.S. „Premier Energy” S.R.L achită 2,39 lei/kWh. Consumatorii finali care sînt deserviți de S.A. „Furnizarea Energiei Electrice Nord” – 2,88 bani/kWh.

Dacă în prezent tariful pentru electricitate furnizat de Premier Energy este de 2 lei și 39 de bani/kWh, furnizorul solicită ANRE majorarea tarifului pînă la 2 lei și 77 bani/kWh. De cealaltă parte, Energocom solicită o reducere de la tariful de 3 lei și 61 de bani/kWh pînă la 3 lei și 32 de bani/kWh.

0
0
0
2
15

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?