Eurovision stiri: 525
Cazul Filat stiri: 350
Transnistria stiri: 1433
Preşedintele stiri: 4023

Cum obțineți certificatul de competență de conducător auto profesionist sau manager transport

5 mai. 14:30   Societate
2505 0

Pentru a putea practica activitatea de conducător auto antrenat în activități de transport rutier de mărfuri și persoane, manager transport rutier sau expert care desfășoară activități conexe transportului rutier, este necesar obținerea certificatului de competență profesională.

Certificatul de competență profesională se eliberează de către Agenția Națională Transport Auto (ANTA) în urma frecventării cursurilor de calificare în cadrul unităților de formare profesională a personalului din domeniul transporturilor rutiere, pentru practicarea activității de manager transport rutier, activității de conducător auto în transportul rutier, expert pentru lucrările de montare, reparare și/sau verificare a tahografelor și/sau limitatoarelor de viteză, etc., finalizate cu o examinare sub formă de test – grilă conceput pentru a evalua cunoștințele și abilitățile dobîndite pe parcursul cursurilor de calificare.

Astfel, sînt 2 tipuri de calificări:

-calificare inițială – atunci cînd persoana nu a deținut anterior un certificat de competență profesională;

-calificare periodică - atunci cînd persoana anterior a deținut un certificat de competență profesională, dar a expirat termenul de valabilitate și este necesară frecventarea unui curs periodic, pentru eliberarea unui certificat nou.


În Moldova, activează 13 agenți economici acreditați pentru programele de calificare a personalului din domeniul transporturilor rutier și activități conexe transportului rutier. (Lista poate fi văzută la următorul link: https://anta.gov.md/content/lista-centrelor-de-instruire-perfecţionare-şi-atestare-profesională).

Pentru obținerea certificatului de competență profesională al conducătorului auto este necesară prezentarea permisului de conducere și a certificatului ce atestă absolvirea cursului privind activitatea în trafic național și/sau internațional.

Respectiv, certificatul de competență profesională se eliberează pe o perioadă de 5 ani și poate fi reînnoit prin participare la cursurile periodice de calificare profesională.

Totodată, testele-grilă, elaborate și aprobate de unitățile de formare profesională a personalului din domeniul transporturilor rutiere în baza programelor de formare profesională, se consideră promovate în cazul obținerii a cel puțin 75% din punctajul maxim.

Pentru a vedea mai multe răspunsuri la întrebările parvenite pe adresa redacţiei noastre, accesaţi acest link. Întrebările pot fi expediate pe adresa [email protected].

1
0
0
1
3

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?