X 
Transnistria stiri: 1438
Preşedintele stiri: 4044

CSM a anunțat concurs pentru suplinirea a cîtorva posturi de judecător

21 mai. 13:00   Societate
1715 0

Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a anunțat pe 16 mai curent concurs pentru suplinirea, prin transfer temporar, a 5 posturi vacante de judecător la Curtea Supremă de Justiție, notează Noi.md.

La concurs pot candida judecătorii care:

1) au 8 ani efectiv lucrați în calitate de judecător;

2) au reputație ireproșabilă;

3) nu au fost sancționați disciplinar în ultimii 2 ani;


4) au calitățile și abilitățile profesionale necesare pentru a exercita funcția de judecător al Curții Supreme de Justiție, după cum urmează:

-capacitatea de a înțelege și a analiza situațiile juridice complexe;

-claritatea exprimării scrise și verbale;

-abilitatea de a lucra în echipă și de a respecta opiniile colegilor, a le contesta și dezbate în mod constructiv;

-abilitatea de a lucra în situații care implică stres și de a realiza sarcinile cu promptitudine.

Pentru a participa la concurs candidații vor prezenta CSM următoarele acte:

- cerere de participare la concurs;

- curriculum vitae;

- scrisoare de motivare;

- informația despre activitatea relevantă în calitate de judecător (specializare, volum de lucru, eficiență, complexitatea și tipologia dosarelor examinate ș.a.).

Cererile de participare la concurs urmează să fie depuse la sediul Consiliului Superior al Magistraturii sau la adresa de e-mail [email protected] pînă la 27 mai 2024, inclusiv.

Tot pe 16 mai 2024, Plenul CSM a anunțat concurs pentru suplinirea, prin transfer temporar, a 15 posturi vacante de judecător la Curtea de Apel Chișinău.

Conform art. 6 alin. (5) din Legea nr. 544 din 20 iulie 1995 cu privire la statutul judecătorului, la funcţia de judecător al curţii de apel poate candida persoana cu o vechime în muncă în funcţia de judecător de cel puţin 4 ani.

Pentru a participa la concurs candidații vor prezenta CSM următoarele acte:

- cerere de participare la concurs;

- curriculum vitae;

- informație privind existența sau inexistența sancțiunilor disciplinare (de la Colegiul disciplinar);

- scrisoare de motivare;

- informația despre activitatea relevantă în calitate de judecător.

1
0
0
0
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?