Transnistria stiri: 1442
Preşedintele stiri: 4063

Cîteva sfaturi pentru îngrijirea ochilor

20 mai. 04:30   Societate
1947 0

Ochii sînt una dintre cele mai expresive parti ale corpului uman, dar in acelasi timp si una dintre cele mai fragile. De aceea, este foarte important sa stim cum ii putem trata in mod optim atunci cînd organismul nostru ne transmite semnale de alarma.

Primele semnale ingrijoratoare pe care ni le ofera corpul nostru sînt inesteticele cearcane si umflaturi din zona ochilor. Acestea pot fi usor combatute cu ajutorul cîtorva remedii aflate la indemana tuturor. Cel mai usor de aplicat sînt feliile de cartof crud sau castravete, care au fost in prealabil puse la frigider. Tinute pe zona ochilor timp de 15-20 de minute, acestea dezumfla pungile de sub ochi si redau stralucirea privirii.

Foarte usor de aplicat impotriva cearcanelor sînt si frunzele de menta zdrobite, folosite ca atare sau amestecate cu putin suc de lamaie. Lasate sa acționeze pe ochi si cearcane timp de 10-15 minute, au efecte impresionante dupa doua-trei saptamîni de aplicare zilnica. Util este si sucul de lămîie amestecat cu suc de roșii si aplicat in zona ochilor cu ajutorul unui tampon de vată. Pentru rezultatele cele mai bune sînt recomandate doua aplicari pe zi.

Pliculețele de ceai folosite, pe care de obicei le aruncăm, ne pot fi si ele de un real ajutor. Acestea vor fi mai intai tinute timp de cîteva minute in apa rece, iar apoi aplicate pe zona umflata si/sau vineție timp de 10-15 minute zilnic. De asemenea, pot fi folosite pentru masaje usoare in zona ochilor, pornind dinspre coltul exterior catre cel interior. Cele mai eficiente ceaiuri sînt cel negru, cel alb si cel de gălbenele.

Ceaiurile pot fi aplicate si sub forma de infuzie, cu ajutorul tampoanelor de vata. Pentru calmarea ochilor obosiți si întreținerea lor zilnică este indicat să apelam la infuziile de tei sau de albăstrele (1 linguriță de plantă la o cană de apă fierbinte). De asemenea, infuziile de mușețel sînt bune atît pentru calmarea ochilor, cît si pentru reducerea inflamațiilor de la nivelul pleoapelor.

Un alt remediu natural folosit de generatii este apa de trandafiri. Datorita efectului sau calmant, ea este folosita in tratarea cearcanelor, prin aplicarea a doua-trei picaturi pe un tampon de vata, cu care masam zona ochilor. Daca repetam aceasta operatiune zilnic timp de 5-6 minute, reducerea cearcanelor va fi vizibila in 15-20 de zile.

Pentru calmarea ochilor obosiți pot fi folosite și petalele de trandafiri, în combinație cu frunzele de zmeură. Acestea vor fi lăsate la macerat intr-un pahar cu apa timp de cateva ore, iar apoi vor fi folosite pentru clatirea ochilor. Aceasta combinatie este foarte buna si pentru tratarea cataractei.

Tot pentru tratarea ochilor obositi este buna si infuzia de vița de vie, obtinuta din 5 g de frunze la 100 ml de apa clocotita.

Un alt remediu naturist folosit pentru combaterea înroșirii ochilor și a pleoapelor este sucul de țelină obtinut prin stoarcere. Acesta va fi picurat pe pleoape ori aplicat prin tamponare usoara in aceeasi zona.

Nu în ultimul rînd, migdalele, datorita conținutului lor bogat in vitamina E, pot fi folosite cu succes în combaterea cearcanelor. Ele vor fi utilizate atît sub forma de ulei (aplicat prin masare usoara), cît si sub forma de cataplasmă - obtinuta din semințe strivite și amestecate cu cîteva picături de lapte și aplicată timp de 10 minute.

Daca vom transforma îngrijirea ochilor într-o activitate cotidiană, ei vor deveni nu numai oglinda frumuseții noastre sufletești, ci și oglinda nepărtinitoare a frumuseții noastre fizice.

5
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?