X 
Transnistria stiri: 1422
Eurovision stiri: 504
Preşedintele stiri: 3993

Cînd va ajunge în spațiu primul nanosatelit realizat de cercetători moldoveni

10 iun. 2022,, 11:30   Societate
2826 0

Primul nanosatelit, realizat de cercetători moldoveni, ar putea ajunge în spaţiul cosmic la sfîrşitul lunii iunie şi va fi transportat de o rachetă Falcon 9 a companiei Space X.

Lansarea a fost iniţial preconizată pentru 10 iunie în statul american Florida, dar a fost amînată din cauza problemelor tehnice apărute la un modul al propulsoarelor navei spaţiale.

Evenimentul a fost reprogramat pentru ziua de 30 iunie. Atît decolarea rachetei, cît şi lansarea primului nanosatelit moldovenesc pe orbită vor fi transmise live. Dispozitivul va colecta date despre nivelul de radiaţie şi concentraţia de gaze în spaţiul cosmic.

Nanosatelitul "TUMnanoSAT" a fost realizat timp de aproape trei ani de o echipă de 15 cercetători de la Centrul Naţional de Tehnologii Spaţiale. Dispozitivul a fost testat la Institutul de Ştiinţe Spaţiale de la Bucureşti, sub monitorizarea specialiştilor de la Agenţia Spaţială Naţională a Japoniei.

După ce a obţinut certificarea, nanosatelitul a fost transportat în Statele Unite ale Americii. Din cauza unor probleme tehnice, lansarea rachetei Space X, programată pentru 10 iunie, a fost amînată pentru data de 30.

"Ca orice aşteptare pune puţin presiune pe noi, dar sînt convins că colegii de la NASA şi Space X sînt super-profesionişti şi această amînare o privim ca pe ceva normal, într-un proces ingineresc extrem de complicat, cum ar fi lansarea de rachete, întotdeauna pot interveni diverse dificultăţi, dar ele vor fi rezolvate", a explicat Viorel Bostan, rectorul Universităţii Tehnice din Moldova.

Dacă totul va decurge normal, nanosatelitul moldovenesc va ajunge mai întîi pe Staţia Spaţială Internaţională, apoi va fi eliberat în spaţiu la o înălţime de aproximativ 430 de kilometri de Pămînt. Dispozitivul va zbura cu viteza de 8 kilometri pe secundă.

"Va fi probabil o transmisiune live, aşa cum s-a mai întîmplat în cazul altor sateliţi, lansaţi de Agenţia Spaţială Japoneză. Estimativ se prognozează pentru luna iulie", a spus Viorel Bostan, rectorul Universităţii Tehnice a Republicii Moldova.

Primul nanosatelit moldovenesc are formă de cub, cu muchiile de 10 centimetri, şi cîntăreşte 1 kg şi 200 de grame. Dispozitivul are nanosenzori, care vor colecta date despre nivelul de radiaţie şi concentraţia de gaze din spaţiul cosmic. Nanosatelitul mai are integrată o cameră foto şi va transmite imaginile direct către centrul de comandă al Universităţii Tehnice din Moldova. Specialiştii moldoveni lucrează acum la un alt proiect, şi mai ambiţios.

"Proiectul continuă pînă în 2023, acum sîntem la etapa elaborării conceptului unui satelit dublu QPSAT2, două unităţi, două cuburi unite, de două ori mai mare, va avea probabil mai multe misiuni.", a declarat rectorul Universităţii Tehnice a Republicii Moldova.

Nanosatelitul moldovenesc va fi funcţional în spaţiu trei ani, ulterior pur şi simplu va arde în atmosferă. Din anul 2010, Centrul Naţional de Tehnologii Spaţiale a beneficiat de aproape 10 milioane de lei, atît din Bugetul de Stat, cît şi din fondurile atrase de Universitatea Tehnică din Moldova.

Însă, potrivit rectorului Viorel Bostan, suma este prea mică pentru cercetări, iar banii ajung în mare parte doar pentru salarii.


0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Veți participa la recensămîntul în desfășurare, în Moldova?