La eveniment au participat prim-ministrul Dorin Recean și ministra Sănătății, Ala Nemerenco.
Cele 41 de ambulanțe au un cost total de circa 3,5 milioane de euro și fac parte din lotul de 62 de autosanitare, achiziționat de Ministerul Sănătății cu sprijinul Băncii de Dezvoltare a Consiliului Europei. În luna octombrie, urmează să fie distribuie încă 21 de autosanitare.
Menționăm că, în ultimii doi ani, au fost achiziționate și distribuite alte 184 de autosanitare, pentru înnoirea parcului auto al CNAMUP, cu un cost total de circa 235 de milioane de lei. Dintre acestea: 151 autosanitare – în baza Acordului-cadru de împrumut dintre Republica Moldova și Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei (CEB), iar 33 autosanitare, cu sprijinul partenerilor externi (UNFPA, OIM).
În ultimii ani, alte investiții majore în sistemul medical au fost direcționate pentru deschiderea a 13 centre destinate pacienților care au suferit accidente vasculare cerebrale, pentru renovarea secțiilor de terapie intensivă, dotarea cu 12 tomografe computerizate, implementarea proiectului „Farmacie în satul tău”, sporirea cu 40% a numărului medicamentelor compensate. De asemenea, au fost renovate 36 de substații și puncte de asistență medicală urgentă prespitalicească ale CNAMUP.
Adăuga comentariu