Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Cazul celor două persoane găsite moarte în mașina înzăpezită va fi anchetat de procurori

28 noi. 2023,, 12:25   Societate
3947 1

Procuratura Generală a pornit un proces penal pe cazul celor două persoane găsite moarte într-o mașină blocată în nămeți, la Căușeni.

Informația a fost confirmată, pentru TV8, de către purtătoarea de cuvînt a PG, Violina Moraru. Potrivit acesteia, se investighează circumstanțele morții celor două victime, dar și de ce salvatorii nu au mai ajuns la ei, ca să-i scoată din nămeți.

„Pe faptul dat, organul de urmărire penală urmează să verifice cauza decesului precum și acțiunile sau inacțiunile persoanelor responsabile de gestionarea situației cauzate de condițiile meteorologice”, a comunicat reprezentanta PG.

Reamintim că un bărbat și o femeie de 64 și, respectiv, 63 de ani, au fost găsiți fără suflare pe 27 noiembrie, în mașina blocată printre nămeți, lîngă satul Coșcalia, raionul Căușeni. Cazul este investigat de poliție, iar Inspectoratul General pentru Situații de Urgență a inițiat o anchetă pentru a stabili dacă tragedia este consecința nepasării celor care ar fi trebuit să intervină pentru salvarea oamenilor.

Purtătoarea de cuvînt de la 112 a confirmat, pentru TV8, că bărbatul și femeia decedată au sunat la serviciul 112 pentru a cere ajutor. Apelul a fost făcut pe 26 noiembrie, în orei 15:00, iar corpurile neînsuflețite ale celor doi au fost descoperite abia în următoarea zi, în jurul orei 08:30. Dar asta abia după ce un alt șofer a rămas blocat în nămeți cu mașina. Bărbatul a apelat la serviciul 112, iar potrivit presei locale, acesta ar fi chemat și o ambulanță, care, însă, nu a mai ajuns acolo din cauza drumului înzăpezit.


Între timp, socialiștii au cerut demisia șefului Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Alexandru Oprea, pe motiv că instituția nu ar fi intervenit prompt și eficient la deszăpezire, iar replica IGSU este că nu comentează declarațiile politice.

4
0
1
6
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?