X 
Cutremure stiri: 507

Baraje neautorizate, pe cursul unui rîu. Ministerul Mediului a dispus demolarea acestora

20 aug. 13:30   Societate
18127 0

Ministerul Mediului a primit mai multe sesizări legate de construcția neautorizată a unor baraje pe cursul rîului Ialpugel, afluent al rîului Ialpug, care a limitat accesul la apă pentru mai multe localități, notează Noi.md.

În urma informațiilor primite de la locuitorii din Borogani, raionul Leova, și de la Asociația Obștească „Garda Națională de Mediu”, Inspectoratul pentru Protecția Mediului a întreprins măsuri de întocmire a proceselor contravenționale și de emitere a prescripțiilor de demolare.

Cu toate acestea, proprietarii nu s-au conformat.

Ca urmare, Ministerul Mediului, în colaborare cu instituțiile subordonate, a intervenit și a demarat lucrările de demolare a barajelor construite ilegal, restabilind cursul rîului în albia sa naturală.

Ministerul subliniază că astfel de acțiuni vor continua pentru a asigura respectarea legii și protejarea resurselor de apă.


Apa este un bun comun, iar încercările de a limita accesul la aceasta reprezintă un abuz inacceptabil.

Ministerul Mediului reiterează importanța menținerii cursurilor rîurilor în albiile lor naturale, astfel încît toți cetățenii să poată beneficia în mod egal de resursele și frumusețea naturală a acestora.

40
3
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

© Business

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав