În ultimii ani, locuitorii satului au avut de suferit în urma inundațiilor repetate cauzate de ploile puternice, care inundau grădinile și casele, probleme accentuate de starea precară a albiei rîului.
Pentru a rezolva această situație, autoritățile locale au inițiat un proiect amplu de curățare și adîncire a rîului, notează Noi.md cu referire la radiomoldova.
Maria Gagauz, o locuitoare a satului Gaidar, a spus că în fiecare an, în urma ploilor, curtea și construcțiile din gospodăria sa erau constant inundate. „Cînd plouă, totul în jur este inundat. Abia acum nu mai este apă la subsol, pentru că e secetă, dar umezeala a rămas,” explică ea.
Situația este similară pentru alte aproximativ 200 de gospodării din sat, iar pentru a preveni viitoarele inundații și a restabili funcționalitatea rîului, autoritățile locale au demarat un proiect de curățare și adîncire a albiei rîului.Primarul satului, Ilia Chiosea, își amintește despre perioada în care rîul cu o lungime de 6,7 kilometri era un loc de scăldat pentru copii și avea o adîncime considerabilă, însă astăzi, rîul este complet înfundat, creînd neplăceri locuitorilor în timpul ploilor abundente.
„Rîul nostru Lunguța era curgător, ne scăldam în el cînd eram copii. Rîul era adînc și erau pești în el. Ultima dată cînd a fost adîncită și curățată albia a fost în anii 80”, spune primarul.
Lucrările de curățare au fost realizate în proporție de 10% pînă în prezent, iar echipele de muncitori continuă să lucreze la lărgirea și extinderea albiei rîului.
Adăuga comentariu