X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Ar putea fi Moldova lovită de „valul” ucrainean al schismei În Biserica Ortodoxă?

6 noi. 2018,, 12:31   Societate
3956 7

Anterior, în Moldova au existat anumite încercări de împărțire a Bisericii Ortodoxe, inclusiv cu participarea Mitropoliei Basarabiei, aceste încercări continuînd în ultimele decenii și nu este exclus ca, după începerea evenimentelor cunoscute din Ucraina, acest "val" al încercării de sciziune să ajungă şi pînă la noi.

Această opinie a fost exprimată de consilierul președintelui Republicii Moldova în domeniul educației, culturii și cercetării, Corneliu Popovici, care a fost invitatul emisiunii "Mecanismul de acțiune" cu Elena Leviţkaia-Pahomova, de la postul de televiziune NTV-Moldova, relatează Noi.md.

El a menționat că încă la începutul anilor '90, între Moscova și Chișinău s-a ajuns la o înţelegere cu privire la problemele religioase, relațiile dintre Patriarhie și Mitropolia Moldovei. "Mitropolia noastră dispune de un grad de autonomie destul de înalt. Cît priveşte implicarea forțelor politice în activitățile Bisericii, astfel de tentative există, au existat și, cel mai probabil, vor exista întotdeauna ", a declarat Corneliu Popovici.

El a subliniat că Ortodoxia reprezintă fundamentul civilizației noastre, al individualizării noastre ca popor, societate, este o caracteristică a noastră de sute de ani. Aceasta este principala noastră caracteristică spirituală și distrugerea acestui fundament ar genera problem grave.

"De-a lungul istoriei noastre, Biserica și credința creștină ne-au unit, ne-au apărat în situații destul de dificile. Statele s-au perindat, imperiile se creau şi se prăbuşeau, dar poporul nostru a rămas și religia a fost pivotul său. Nu este întîmplător faptul că toată cultura, tradițiile și obiceiurile noastre sînt impregnate cu idei religioase, idei ale creștinismului. Aceasta ne este esența. Valori reale ale moldovenilor, valori care i-au sprijinit de-a lungul istoriei noastre. În vremuri grele, aceste adevărate valori ne vor salva. Toleranța poporului moldovenesc reprezintă un produs al acelei lumi spirituale în care am existat în tot cursul istoriei noastre, inclusiv al creștinismului", a menţionat Corneliu Popovici.


La rîndul său, protoiereul Vitalie Şincari a subliniat că evenimentele care au loc, în prezent, în Ucraina, şi ţin de divizarea Ortodoxiei mondiale și încercarea de a rupe biserica ucraineană de la Biserica Ortodoxă Rusă reprezintă o lovitură în bazele civilizației.

"Sub paravanul unor cuvinte, aparent, bune, precum că țara ar trebui să aibă propria biserică independentă și așa mai departe, sub acest pretext are loc reformatarea civilizației noastre. Acesta este o ruptură civilizaţională, care va fi percepută în istorie într-un mod teribil și o anumită recepție, care, Doamne fereşte, se va produce, ea ne va schimba. Este o mare fericire că pentru Moldova nu există un ordin politic precum este cel pentru Ucraina", a declarat el.

Clericul a salutat faptul că, avînd în vedere situația calmă din Biserica Moldovei, președintele Igor Dodon a venit cu inițiativa de a oferi ţara noastră în calitate de platformă pentru organizarea Consiliului Pan-Ortodox pentru identificarea de soluţii pentru una dintre cele mai acute probleme din întreaga istorie a Ortodoxiei.

Mai multă lume o numesc schismă, una mai gravă decît cea din anul 1054, care distruge o civilizație întreagă, civilizaţie dezvoltată în acest spațiu. Președintele Republicii Moldova a susținut inițiativa de a organiza Consiliul Pan-Ortodox și a propus desfăşurarea acestuia pe teritoriul Republicii Moldova. Este o inițiativă foarte importantă din aspect istoric. Cineva insistă pe separare, iar cineva oferă o platformă pentru dezbateri. Un președinte cere separare, altul propune o discuţie la acest subiect. Din punct de vedere istoric, vom ţine minte pentru totdeauna de acest lucru", a spus protoiereul Vitalie Şincari.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?