X 
Transnistria stiri: 1392
Preşedintele stiri: 4027

Angajaţii Orchestrei Inspectoratului de Carabinieri din Moldova, invitați la un concurs în Franța

20 feb. 19:00   Societate
1609 0

Angajaţii Orchestrei Inspectoratului de Carabinieri din Republica Moldova au fost invitaţi la un faimos festival din oraşul francez Chalon-sur-Saône. Carabinierii basarabeni vor cînta alături de colegii lor din alte state europene, în faţa unui public de 6000 de oameni.

Instrumentiştii Orchestrei Inspectoratului de Carabinieri au făcut ultimele repetiţii înainte de a porni spre Franţa. În Chalon-sur-Saône, artiştii vor face spectacol inclusiv pe străzile oraşului, unde vor defila kilometri întregi sub privirile trecătorilor, în cadrul unui tradiţional carnaval.

"Este foarte interesant şi frumos cînd cîntă împreună cu orchestra un public aşa de mare. Noi ne vom strădui să promovăm imaginea Inspectoratului General de Carabinieri, aşa cum o facem întotdeauna", a menționat Oleg Cazacu, locotenent-colonel, şef, Direcţia Ceremonial-Militară, notează Noi.md cu referire la tvrmoldova.

"Sîntem pregătiţi, ne simţim bine, am muncit pentru asta şi sîntem încrezători în noi", a spus și Mihai Tonu, ofiţer superior în cadrul Orchestrei.

Carnavalul de la Chalon-sur-Saône este deja o tradiţie a Franţei. Pe lîngă orchestrele militare, participă sute artişti care se vor deghiza în diverse personaje şi vor defila pe străzi.


Orchestra din Republica Moldova este invitată pentru a treia oară, iar în anul 2020, moldoveniii au deschis grandiosul festival.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?