X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Viitorul carierei muzicale a lui Céline Dion este incert, spune sora ei

20 dec. 2023,, 06:00   Showbiz
2303 0

Céline Dion nu-şi mai poate controla muşchii din cauza bolii, spune sora ei.

Céline Dion "nu-şi controlează muşchii", a declarat sora ei, cîntăreaţa suferind de o boală autoimună numită sindromul persoanei rigide. Vorbind pentru site-ul canadian 7 Jours, Claudette Dion a declarat că Céline "munceşte din greu" pentru a combate boala, dar că viitorul carierei sale de cîntăreaţă este incert.

"În visele noastre şi ale ei, ideea este să se întoarcă pe scenă. În ce stare? Nu ştiu", a spus Claudette. Dion suferă de ceva timp de spasme musculare incontrolabile. În ianuarie 2022, Dion a anulat datele turneului după ce a avut spasme "severe şi persistente". În decembrie, ea şi-a anunţat fanii: "Mă confrunt de mult timp cu probleme de sănătate şi a fost foarte dificil pentru mine să fac faţă acestor provocări...

Din păcate, aceste spasme afectează fiecare aspect al vieţii mele de zi cu zi, provocînd uneori dificultăţi atunci cînd merg şi nepermiţîndu-mi să îmi folosesc corzile vocale pentru a cînta aşa cum sînt obişnuită". În mai 2023, pe măsură ce boala persista, a anulat toate turneele viitoare, spunînd: "Muncesc din greu pentru a-mi recăpăta forţele, dar turneele pot fi foarte dificile chiar şi atunci cînd eşti 100%... Vreau să ştiţi cu toţii că nu renunţ".

Diagnosticat pentru prima dată în 1956, sindromul persoanei rigide este o afecţiune rară şi incurabilă, care afectează coloana vertebrală şi creierul, determinîndu-i să suprastimuleze muşchii şi să provoace spasme. Sora ei a adăugat că multe persoane au contactat fundaţia pentru a-i oferi sprijin: "Oamenii ne spun că o iubesc şi că se roagă pentru ea. Ea primeşte atît de multe mesaje, cadouri, cruciuliţe binecuvîntate".

2
0
0
10
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?