COVID-19 în MOLDOVA VACCINAȚI 610 688   INFECTAȚI 259 667(+161)   TRATAȚI 252 166     DECESE 6261(+4)   Mai multe detalii
Preşedintele stiri: 2834
Puterea stiri: 6454
Coronavirus stiri: 7320

Solistul trupei italiene Maneskin se va supune unui test antidrog

24 mai. 11:30   Showbiz
1728 0

Solistul trupei italiene Maneskin, cîștigătoarea celei de-a 65-a ediții a concursului Eurovision, se va supune unui test antidrog după un comportament semnalat ca fiind suspect în timpul competiției muzicale, au anunțat duminică organizatorii concursului, relatează AFP.

"Grupul a respins ferm acuzațiile de consum de droguri, iar cîntărețul în cauză (Damiano David) se va supune în mod voluntar testării la întoarcerea în țară", a declarat Uniunea Europeană de Radio și Televiziune (EBU) într-un comunicat.

"Au cerut chiar ei noaptea trecută, însă acest lucru nu a putut fi organizat imediat de EBU", se precizează în comunicat.

Damiano David va fi supus unui test antidrog la întoarcerea în Italia, după controversa provocată de un videoclip devenit viral în care poate fi văzut aplecîndu-se și atingînd masa cu nasul în plină competiție, sîmbătă la Rotterdam, imagini care au fost văzute în direct în întreaga lume.

Cîntărețul a fost întrebat despre incident în timpul conferinței de presă a trupei cîștigătoare și a explicat că s-a aplecat pentru că chitaristul Thomas Raggi tocmai spărsese un pahar.

"Nu consum droguri. Vă rog, băieți. Nu spuneți asta. Fără cocaină. Vă rog să nu spuneți asta", a răspuns Damiano David.

Grupul a scris apoi pe contul său de Instagram: "sîntem pregătiți să ne supunem testelor deoarece nu avem nimic de ascuns". "sîntem cu adevărat șocați pentru că unii spun că Damiano consumă droguri. sîntem cu adevărat ÎMPOTRIVA drogurilor și nu am prizat niciodată cocaină", au dat ei asigurări.

Formația italiană Maneskin, alcătuită din patru membri, trei băieți și o fată, a fost declarată cîștigătoarea concursului Eurovision 2021, desfășurat în Olanda.

Grupul a avut o prestație puternică, impresionînd cu o piesă rock foarte antrenantă, în stil ''garage rock'', intitulată ''Zitti e buoni'', care s-a aflat în fruntea pronosticurilor specialiștilor. Grație unui important impuls al voturilor din partea publicului, reprezentanții Italiei au acumulat un total de 524 de puncte.

Maneskin au cîștigat cu aceeași melodie și marele premiu la ediția 71 a festivalului cîntecului de la San Remo din 2021.

Recomandă:

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter


Noul parlament și-a început activitatea. Ce așteptări aveți de la activitatea sa?
🔽🔽