Acțiunea s-a desfășurat pe timp de noapte, luni, iar peste 1.400 de oameni au fost evacuați din calea flăcărilor. Cel puțin 9 pompieri au fost răniți în încercarea de a opri focul, transmite Digi.
Temperaturile se vor menține foarte ridicate și în această săptămînă în peninsula iberică – peste 40 de grade. Incendiile au făcut ravagii și în Spania – trei incendii masive au ars sute de hectare pe parcursul weekend-ului. Deși au fost aduse sub control, alerte meteorologice rămîn în vigoare în toată țara. În Portugalia, temperatura a ajuns la 46,4 grade, luni, cea mai fierbinte zi din an de pînă acum. Recordul a fost înregistrat la Santarem.Incendiul de lîngă Odemira a început de sîmbătă și s-a răspîndit în sud prin zona deluroasă din Algarve, principala regiune turistică a Portugaliei, din cauza vîntului puternic. Pînă acum, incendiul a distrus peste 6.700 de hectare și a provocat evacuarea a 19 localități și patru stațiuni turistice.
„Situația este critică, dificilă și complexă”, a spus primarul Odemirei, Helder Guerreiro. În centrul țării, alte mari incendii au dus la închiderea mai multor porțiuni de drumuri, inclusiv pe principala autostradă care leagă Lisabona de Porto.
Șase avioane de stingere a incendiilor au fost folosite pentru a arunca cu apă pe flăcări și pentru a sprijini eforturile de la sol ale pompierilor în două regiuni. Autoritățile au declarat alerte de incendii în 120 de orașe din Portugalia, iar valul de căldură extremă care lovește și în această săptămînă peninsula iberică este al treilea din această vară.
Adăuga comentariu