X 
Arşiţa stiri: 229
Transnistria stiri: 1421
Preşedintele stiri: 4127

Natalia Morari: ” Voturile fug de ei ca dracul de tămîie”

23 aug. 13:00   Politică
4 ore in urma 2178 0

”A face politică corectă înseamnă a avea curajul să procedezi decent în orice condiții.”

O spune jurnalista Natalia Morari, care într-o nouă postare pe rețelele sociale se adresează celor pe care, după cum afirmă jurnalista, șefa statului, maia Sandu ”i-a făcut mai întîi „criminali” și apoi i-a iertat pentru a veni în spatele ei”.

Morari le cere să fie curajoși să să își păstreze demnitatea.

”Urmăresc declarațiile și abordările politicienilor și, de-a lungul anilor, am văzut multă minciună și nesimțire. Totuși, guvernanții de azi sînt campionii minciunii și nesimțirii. Mint de îngheață apele și calcă orice principiu declarat de ei înșiși.

Cînd au preluat guvernarea, au aruncat din ministere și alte instituții publice sute de specialiști, doar pentru că au muncit în perioadele guvernării Filat, Plahotniuc sau Dodon. Oamenii au fost alungați ilegal din funcții sub pretextul: „dna Sandu și PAS nu au încredere în ei”. Au trecut 3 ani și în rîndul PAS sînt sute de primari, consilieri locali și raionali care au fost parte a echipelor Filat, Plahotniuc și Dodon.


Tot dna Sandu și PAS condamnau traseismul politic și voiau să-l blocheze prin lege. Ce s-a schimbat în acest interval de timp? Or, poate dna Sandu a creat o biserică PAS care spală cele mai grele păcate?”, se întreabă Morari.

Potrivit jurnalistei, rezultatele guvernării PAS sînt dramatice.

”Rezultatele guvernării dnei Sandu sînt dramatice, iar „produsele” sale politice precum Spînu, Recean, Alaiba, Marian, Nemerenco, Perciun, Gavriliță sînt valori clar negative. Aceștia nu aduc voturi; voturile fug de ei ca dracul de tămîie.

Pentru a mai obține un mandat, dna Sandu are nevoie de șmecherii și de energii străine. Șmecheriile sînt deja în proces: referendumul din bani publici care o promovează pe dna Sandu; CEC-ul condus de 7 membri PAS (din 9); Patriotul și CCA care taie cu sabia în presa (in)dependentă de PAS; Moldova 1 care e trompeta PAS plătită din bani publici; CNA, SIS și Procuratura care acționează ca agenți de influență ai PAS, dar și alte instrumente administrative abuzive. Dna Sandu nu poate face față concurenței – ea elimină concurența. Iar, pentru a simula susținerea populară, ea „convinge” oamenii care au votanți să i se alăture. Misiunea lor este de a crea impresia că dna Sandu e susținută de oameni valoroși.

Chiar nu contează care au fost instrumentele prin care dna Sandu îi convinge pe „criminalii” de ieri să o susțină. Contează alt lucru. Lipsa demnității personale a celor care, pînă nu demult, au fost călcați în picioare de dna Sandu și PAS. Ei, familiile și colegii lor au fost umiliți fără niciun motiv. Unii s-au pomenit cu procurori în casă. Mii s-au pomenit cu dosare, au fost șantajați și amenințați. Acum, cînd vine timpul ca dna Sandu și PAS să răspundă pentru mîrșăviile făcute, cei care au fost umiliți le sar în apărare. Ei, prin acțiunile lor, susțin astfel minciuna și ipocrizia guvernării”, scrie Morari.

Totodată, aceasta spune că politica o fac oamenii.

”Dacă politica e plină de minciună și lipsă de scrupule, e pentru că sînt mulți politicieni care se comportă astfel. Cei care au fost umiliți de dna Sandu și acum o susțin contribuie la această problemă.

A face politică corectă înseamnă a avea curajul să procedezi decent în orice condiții.

Mă adresez celor pe care dna Sandu i-a făcut mai întîi „criminali” și apoi i-a iertat pentru a veni în spatele ei. Vă îndemn să aveți curaj și demnitate. Fiți cu oamenii și cu adevărul. Dna Sandu și PAS vor pleca, iar demnitatea dvs. trebuie să rămînă”, a mai spus Morari.

34
1
1
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

În curînd, în centrul capitalei moldovenești va apărea monumentul Reginei Maria a României. Dar monumentele căror personalități moldovenești celebre considerați că ar trebui instalate pe străzile noastre?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав