X 
Arşiţa stiri: 153
Jocurile Olimpice stiri: 125
Transnistria stiri: 1411

Mihai Popșoi: "Trebuie să avem discernămîntul pentru a păstra un echilibru în relațiile cu Federația Rusă"

7 iul. 11:57   Politică
3330 3

Ministrul Afacerilor Externe al R. Moldova, Mihai Popșoi, a dezvăluit, în cadrul emisiunii „Dialog deschis", dacă la Chișinău se planifică sau nu o nouă expulzare a unor diplomați din cadrul Ambasadei Federației Ruse.

„Dacă vor continua acțiuni în detrimentul interesului național al Republicii Moldova, așa cum a fost cazul cu organizarea așa-ziselor alegeri în stînga Nistrului, în detrimentul unei poziții cît se poate de clare a autorităților R. Moldova, cu siguranță această măsură rămîne valabilă, însă trebuie să ne dăm seama că în perspectiva de reciprocitate, riscăm să ajungem, cu Misiunea noastră, în incapacitate de a funcționa și acest lucru trebuie să-l avem în vedere. Or, așa cum spuneam, avem acolo cetățeni și prezență economică de care trebuie să ne îngrijim și de aceea, trebuie să avem o abordare echilibrată. Pe de o parte sînt aspectele de securitate națională, care sînt cît se poate de importante, iar pe de altă parte trebuie să avem grijă de cetățenii din diaspora noastră și de interesele economice”, a punctat Mihai Popșoi.

„Este un echilibru dificil, dar trebuie să avem discernămîntul și profesionalismul pentru a-l păstra. Aceasta este menirea diplomației, să găsească soluții pentru probleme complicate”, a conchis ministrul de Externe.

4
0
0
1
40

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?