O astfel de opinie a exprimat în noul său mesaj video activistul civic Victor Marahovschi, comentînd declarația deputatului din partea partidului de guvernămînt Acțiune și Solidaritatea, Vasile Șoimaru, care a admis că Mitropolia Moldovei ar putea fi interzisă în viitorul apropiat, relatează Noi.md.
Victor Marahovschi a reamintit că în Moldova există foarte multe alte probleme nerezolvate.
Potrivit acestuia, numai în ultimul an, rata șomajului a crescut cu 1,5 puncte procentuale, de la 3,1% la 4,6%, și există o lipsă catastrofală de cadre didactice. În special, ministrul Educației a recunoscut că în Moldova lipsesc aproximativ 7 000 de profesori. În plus, există o lipsă catastrofală de medicamente importane.
El a remarcat că se întîmplă unele lucruri neclare, ciudate și surprinzătoare.
Activistul civic a atras atenția asupra faptului că se încearcă să ni se impună agenda LGBT.
Victor Marahovschi a subliniat că, de exemplu, în Norvegia, este permisă schimbarea sexului la discreția copiilor la vîrsta de 7 ani, în Marea Britanie - de la vîrsta de 9 ani, în Danemarca - de la 12 ani.
„De ce spun asta? Pentru că în cazul unor astfel de prostii, în special, schimbarea sexului, drept de a alege există, iar copiii cu atît mai mult au un astfel de drept, căci ei nu înțeleg ce fac. Dar asupra dreptului legal al unei persoane de a-și alege religia ei încearcă să impună un tabu și încearcă să facă aces lucru sub un pretext inventat de amenințări externe”, a declarat activistul civic.
El a calificat drept stupidă ideea posibilei închideri a Mitropoliei Moldovei, atrăgînd atenția autorilor acesteia asupra faptului că ultima persoană care a atacat atît de agresiv religia, Biserica, a fost Iosif Stalin, urît de actualele autorități moldovenești, cu represiunile sale.„Nu am de gînd să fac acum o evaluare a acțiunilor lui Stalin, a situației de la acel moment. Vreau să ofer o evaluare a situației actuale. Adică, ridici monumente victimelor represiunilor, critici înverșunat ideologia care exista pe vremea lui Stalin, dar, în același timp, calci pe urmele lui și faci același lucru”, a declarat Victor Marahovschi.
Potrivit acestuia, cea mai mare greșeală a multor politicieni care ajung la putere este că ei cred că vor rămîne acolo pentru totdeauna și nu vor avea cui să dea socoteală și nimeni nu îi va întreba.
„Aceasta este o iluzie absolută. Și credeți-mă, vor avea cui să dea socoteală și în fața cui să răspundă. Iar în acest caz, ei vor trebui să răspundă nu doar în fața oamenilor, ci și a lui Dumnezeu”, a subliniat activistul civic.
De menționat că anterior președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a subliniat că „nu există niciun pericol” pentru niciuna din mitropoliile din Moldova.„Avem nevoie de unitate și pace. Nu este niciun pericol pentru niciuna din mitropolii, nici pentru Mitropolia Moldovei, nici pentru Mitropolia Basarabiei”, a declarat Maia Sandu, adăugînd că Guvernul a depus eforturi semnificative pentru a menține relații bune cu ambele mitropolii.
Sandu a spus că declarațiile deputatului Vasile Șoimaru nu au nimic cu realitatea și a subliniat că promovarea păcii și a moralei creștine rămîne o prioritate pentru actuala guvernare.
Noi.md amintește că deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate, Vasile Șoimaru, a declarat că Mitropolia Moldovei, subordonată Patriarhiei Ruse, ar putea fi interzisă în Republica Moldova, după modelul celui aplicat în Ucraina.Reprezentanții PAS au subliniat că declarațiile deputatului Vasile Șoimaru nu reflectă poziția oficială a partidului.
Adăuga comentariu