X 
Eurovision stiri: 520
Cazul Filat stiri: 355
Transnistria stiri: 1390
Preşedintele stiri: 4016

Stanislav Pavlovschi: De la Procurorul General se așteaptă îndeplinirea comenzilor politice

6 mar. 06:30   Politică
3952 0

În recenta sa aparație în cadrul emisiunii Puterea a Patra, avocatul și fostul judecător la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, Stanislav Pavlovschi, a comentat achitarea fostului procuror general Alexandr Stoianoglo.

Potrivit lui, chiar dacă cei care l-au eliberat din funcție și-ar fi dorit condamnarea sa definitivă, nu s-a ajuns la acest pas datorită partenerilor internaționali.

„Partenerii de dezvoltare au dat de înțeles că sentinţa de condamnare nu va fi tolerată, ea poate fi interpretată ca o barieră în calea Moldovei spre UE, bariera pe care Moldova nici cum nu ar putea sări. Cei din politică au evaluat riscurile. Procurorul general este eliminat ca pericol. Pînă acest decret nu este anulat, Stoianoglo nu poate fi procuror general. Acum de la procurorul general nu se așteaptă independență, asta este cel mai grav. Se așteaptă îndeplinirea comenzilor politice.”, a declarat Stanislav Pavlovschi.

Amintim că, pe 28 februarie, instanța l-a achitat pe Alexandr Stoianoglo, care a declarat că dosarul în care a fost achitat a fost complet falsificat.

Ulterior, Procuratura Anticorupție a anunțat că va contesta decizia la Curtea de Apel.


Anterior, Curtea Europeană a Drepturilor Omului i-a dat dreptate lui Alexandr Stoianoglo, care a constatat fostul procuror general a fost privat de dreptul la justiție, după suspendarea din funcția. Instanța internaţională a decis că statul trebuie să îi plătească 3600 de euro.

45
2
3
3
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?