X 
Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4060

Spînu, despre criticile lui Kuleba: ”Le tratăm cu înțelegere”

9 mar. 2022,, 09:00   Politică
5189 0

Vicepremierul, Andrei Spînu, a comentat declarație șefului diplomației de la Kiev privind decizia Moldovei de a nu susține noile sancțiuni ale UE împotriva Rusiei care „nu corespunde relațiilor de parteneriat în cadrul „trio-ului asociat””, notază Noi.md cu referire la unimedia.

„Înțelegem aceste declarații și le tratăm cu înțelegere”, a declarat Spînu, la Puterea a 4-a de la N4.

„Înțeleg realitățile prin care trec colegii noștri și partenerii din Ucraina. Noi ne așteptăm la astfel de declarații, le tratăm cu maximă înțelegere. Credem în această situația în care sîntem, obiectul de bază pe care îl are guvernarea este pacea”, a spus Spînu.

Dmitro Kuleba, ministrul de Externe de la Kiev, a declarat că apreciază solidaritatea georgienilor și moldovenilor cu Ucraina pentru ajutorul umanitar oferit, dar potrivit lui „din păcate, nici Georgia, nici Moldova nu au susținut noile sancțiuni ale UE împotriva Rusiei”, iar o astfel de poziție nu corespunde „relațiilor de parteneriat dintre Ucraina, Georgia și Moldova în cadrul „trio-ului asociat”.

6
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?