Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Sergiu Litvinenco: ”Sînt gata să răspund pentru acțiunile mele în fața cetatenilor”

11 noi. 2022,, 10:34   Politică
2940 1

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, confirmă că, corespondența de pe Telegram, scursă în spațiul public, îi aparține, însă potrivit oficialului aceasta a fost trunchiată și ruptă din context.

Mai mult decît atît, ministrul spune că este gata să răspundă pentru acțiunile sale în fața cetatenilor, dar nu se va lăsa intimidat în faţa hoţilor şi corupţilor care au jefuit ţara timp de 30 de ani şi care vor să-i oprească parcursul spre libertate, democraţie şi prosperitate.

”Pentru că sunt mai multe solicitări de reacții din partea presei despre „discuțiile” trunchiate apărute în spațiul public, dar și solicitarea unora de a demisiona din funcția de ministru, vreau să spun următoarele:

Ajunşi în pragul disperării, încolţiţi din toate părţile de justiţie, de presă, de oameni, de comunitatea internaţională, care le-a aplicat sancţiuni fără precedent, hoţii şi bandiţii încearcă din răsputeri să destabilizeze situaţia din ţară. Unii - pentru a scăpa cu zile la libertate, alţii - la comanda stăpânilor din străinătate, dar cu toţii vor să deturneze parcursul pro-european al Republicii Moldova. Pentru aceasta ei nu economisesc nici resurse (furate de la oameni), dar nici nu se sfiesc să aplice cele mai mârşave metode de intimidare şi manipulare contra celor care le stau în cale. Coruperea, minciuna, filarea, ameninţarea, fabricarea falsurilor şi propaganda prin mass-media şi reţele sociale sunt folosite la turaţie maximă, pentru a atinge acest scop. Spargerea conturilor şi interceptarea ilegală a corespondenţei private a preşedintelui şi ale membrilor guvernului sunt ultimele isprăvi la care a recurs alianţa hoţilor în acest sens. Aşa cum am declarat anterior, în rezultatul spargerii contului meu personal de pe o reţea de socializare, în spaţiul public au fost publicate fragmente din corespondenţa mea. Mai multe convorbiri de-ale mele au fost trunchiate, deplasate şi rupte din context, fapt care a dus la denaturarea informaţiei cu scop de manipulare şi fabricare a unor falsuri grosolane în adresa mea, a colegilor şi a familiei mele. După ce au văzut că nu au nimic cu ce să mă șantajeze, au recurs la falsificări și „desenări” grosolane. Și vor mai continua, fiindcă nu au de gând să se oprească aici.”, a scris Litvinenco pe pagina sa de facebook.

Totodată acesta spune că declară cu toată răspunderea că nici pe parcursul mandatului și nici înainte de acesta nu a comis acte care să încalce legea sau să atragă orice alt fel de sancţiune.


”Sînt gata să răspund pentru acțiunile mele în fața cetatenilor, dar nu mă voi lăsa intimidat în faţa hoţilor şi corupţilor care au jefuit ţara timp de 30 de ani şi care vor să-i oprească parcursul spre libertate, democraţie şi prosperitate”, reiterează Litvinenco.

Reamintim că, miercuri, 9 noiembrie, canalul oficial de Telegram al președintelui Maia Sandu, dar și al lui Andrei Spînu, au fost sparte. În mesajele publicate, se făcea trimitere la un link către un site pe care au apărut pretinse scurgeri de corespondență a ministrului Justiției, Sergiu Litvinenco.

Ulterior, Sergiu Litvinenco a venit cu o reacție. Acesta a declarat că mesajele care îi sunt atribuite lui sunt false. Cu toate acestea fostul ministrul al finanțelor Fadei Nagacevschi l-a învinuit pe Litvinenco de minciună, declarînd că cel puțin conversațiile cu el sînt veridice.

4
0
0
0
9

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?