O spune vicepremierul pentru Reintegrare, Oleg Serebrian, după ce anterior și președintele Maia Sandu a menționat că Republica Moldova se poate integra în Uniunea Europeană și fără regiunea transnistreană. Vicepremierul pentru Reintegrare a explicat că prioritatea guvernării este aducerea regiunii transnistrene în cîmpul legal al Republicii Moldova, notează IPN.
Vicepremierul pentru Reintegrare spune că soluționarea definitivă a diferendului transnistrean nu mai este o condiționalitate strictă din partea Uniunii Europene în procesul aderării. Oleg Serebrian, spune că acum oficialii europeni spun clar că eurointegrarea Republicii Moldova nu mai depinde de soluționarea problemei transnistrene.
Potrivit oficialului, pînă în anul 2030, autoritățile de la Chișinău își propun să aducă regiunea transnistreană în cîmpul legal al Republicii Moldova, astfel încît și teritoriul din stînga Nistrului să fie pregătit pentru o eventuală aderare.
„De exemplu, pe domeniul vamal, fiscal, poate pe domeniul bancar se reușește pînă în 2030 să se avanseze. Crearea unui spațiu vamal unic ar duce la soluționarea multor probleme economice. Ceea ce ne propunem este să aducem regiunea transnistreană în cîmpul legal al Republicii Moldova. Avem o mare majoritate a întreprinderilor care s-au înregistrat la Agenția Servicii Publice, pentru că vrînd-nevrînd se conformează legislației. Vrem ca întreprinderile de pe malul stîng și de pe malul drept să beneficieze de condiții egale”, a mai spus vicepremierul pentru Reintegrare.
Anterior, și președintele Maia Sandu a anunțat că Republica Moldova ar putea adera la Uniunea Europeană pînă la reglementarea politică a conflictului transnistrean. Șeful statului a explicat că malul drept al Nistrului s-ar putea integra primul în Uniunea Europeană, iar malul stîng o va face ulterior, cînd cetățenii din regiunea transnistreană vor sesiza avantajele eurointegrării.
Adăuga comentariu