Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

PSRM s-a întrunit în congres extraordinar. Ce decizii au fost aprobate

19 dec. 2023,, 15:22   Politică
3479 1

Astăzi a avut loc cel de-al 18-lea Congres al Partidului Socialiștilor, în cadrul căruia au fost adoptate mai multe decizii ce vizează statutul și programul formațiunii.

Astfel, a fost modificat statutul partidului și reintrodusă funcția de președinte al partidului.

Secretarul executiv al PSRM, Igor Dodon, a declarat că președintele partidului va fi ales în anul 2024, după ce modificările respective în statut vor fi înregistrate la Agenția Servicii Publice.

"La următoarea ședință a congresului vom decide cine va fi noul președinte, dar important este ca actualul statut, care este încă în vigoare, să fie modificat, pentru a nu nimeri într-o capcană juridică. Cu toții am decis că înregistrăm statul în redacție nouă la ASP, după care anul viitor vom convoca congresul și vom alege președintele", a declarat Igor Dodon.


Tot în cadrul ședinței de astăzi a fost aprobat noul program politic al formațiunii, ai cărui piloni de bază rămîn: statalitatea, neutralitate, istoria și limba moldovenească, tradițiile moldovenești, a menționat Dodon.

Un nou aspect prevăzut în programul politic ține de faptul că orice integrare externă a R.Moldova în Est sau în Vest poate avea loc doar în baza unui referendum național, cu participarea cetățenilor, împreună cu regiunea transnistreană, cu statuul de neutralitate, cu păstrarea tradițiilor și luarea în calcul a drepturilor etniilor care trăiesc în Moldova, a mai menționat Igor Dodon.

Întrebat dacă va candida la alegerile prezidențiale din anul 2024, politicianul a menționat că la această etapă nu ia în calcul o astfel de opțiune.

"Dacă cineva dorește să găsim limbă comună pentru desemnarea unui candidat unic, sîntem gata să discutăm. Scopul numărul 1 este ca Maia Sandu să fie înlăturată politic. Este clar că alegerile vor avea loc anul viitor. A fost întoarsă norma constituțională precum că alegerile prezidențiale trebuie să aibă loc înaintea expirării mandatului președintelui. Este vorba de perioada 24 octombrie - 24 decembrie, avem timp să discutăm și cu alte partide", a explicat Dodon.



17
0
0
1
6

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?