X 
Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Președenția răspunde criticilor privind posibilitatea introducerii votului prin corespondență

1 mar. 14:12   Politică
2930 1

După un val de critici ale anunțului șefei Statului, Maia Sandu, privind introducerea votului prin corespondență cu o reacție de răspuns a venit și președinția.

Potrivit șefului cabinetului președintei, Adrian Băluțel, aceasta reprezintă o promisiune pe care am făcut-o moldovenilor plecați peste hotare și pe care începem să o îndeplinim acum”, a menționat șeful cabinetului președintei Maia Sandu, Adrian Băluțel.

„Votul prin corespondență este o solicitare fermă din partea diasporei noastre. Este o promisiune pe care am făcut-o moldovenilor plecați peste hotare și pe care începem să o îndeplinim acum. Cîteva precizări despre votul prin corespondență:

Asigură dreptul la vot al cetățenilor al căror proces de vot este mai dificil din cauza distanțelor mari pînă la o secție de vot.

În proces este obligatoriu să garantăm securizarea votului, prin urmare începem cu un proces-pilot, de testare în anumite țări, ca să ne asigurăm că mecanismul protejează votul fiecărui cetățean.


În SUA și Canada distanțele sînt foarte mari și descurajează participarea la vot. Totodată, în aceste țări deja se implementează votul prin poștă și moldovenii cunosc această modalitate de vot. Pilotarea votului prin corespondență în aceste state ne va permite să îmbunătățim procesul și pe viitor să-l aplicăm la nivel global.

Votul prin corespondență este folosit de multe state, precum Austria, Germania, Letonia, Italia, Franța, Romînia.

Concomitent, trebuie să deschidem mai multe secții de vot decît anterior în țările unde locuiește un număr mare de moldoveni, pentru a evita rîndurile și dificultățile în procesul de vot.

Instituțiile trebuie să se asigure că procesul de votare prin corespondență este supus unor controale riguroase și monitorizări constante.

Mereu am îndemnat cetățenii să iasă la vot, să-și aleagă prezentul și viitorul, să nu lase pe alții să decidă soarta țării. După testarea modului în care funcționează votul prin corespondență, este necesar să aplicăm acest mecanism peste tot în lume. Votul prin corespondență este un proiect-pilot de îmbunătățire a procesului electoral și contribuie la o participare mai mare a cetățenilor la votare. Unii politicieni care critică votul prin corespondență arată, de fapt, că sînt împotriva votului oamenilor și denotă frică față de propriii cetățeni”, a declarat Adrian Băluțel.

Reamintim că ieri în cadrul unei emisiuni tv, Maia Sandu, a anunțat că în Republica Moldova ar putea fi introdus votul prin corespondență.

Anunțul a fost dur criticat de fostul șef de stat, Igor Dodon, care l-a numit un atac rider.

Cu critici a venit și primarul capitalei, Ion Ceban, dar și fostul premier al țării, Ion Chicu.

6
2
0
1
41

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?