Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 503
Preşedintele stiri: 3997

Parlamentul a aprobat proiectul de lege care prevede crearea asociațiilor de dezvoltare intercomunitară

15 dec. 2022,, 13:17   Politică
2039 0

Autoritățile administrației publice locale vor putea crea asociații de dezvoltare intercomunitară în vederea realizării în comun a unor proiecte de dezvoltare de interes local sau regional. Membrii legislativului au aprobat, astăzi, în prima lectură, proiectul de lege cu privire la asociațiile de dezvoltare intercomunitară.

Documentul reglementează modul de constituire, activitate, funcționare, reorganizare și lichidare a asociațiilor de dezvoltare intercomunitară. Asociațiile vor fi apolitice, non-profit, create din două sau mai multe unități administrativ-teritoriale de nivelul întîi și doi, pentru a furniza în comun servicii publice pentru comunitate. Organele de conducere ale asociației vor fi adunarea generală, consiliul asociației, comisia de cenzori și directorul.

Președinta Comisiei administrație publică, Larisa Voloh, unul dintre autorii inițiativei legislative, a menționat că în condițiile în care autoritățile administrației publice se confruntă cu o serie de provocări cu privire la organizarea și furnizarea serviciilor publice de interes local, prin asociere, administrația publică va putea asigura un standard de calitate mai ridicat serviciilor furnizate cetățenilor din colectivitățile locale. ”Ceea ce propunem noi prin acest proiect de lege este să venim cu reguli clare și să aducem la cunoștința autorităților publice locale care ar fi mecanismele și instrumentele prin care acestea pot coopera intercomunitar și presta servicii de calitate către locuitorii acestor comunități” a explicat Larisa Voloh.

De asemenea, în opinia autorilor inițiativei legislative, necesitatea creării asociațiilor de dezvoltare intercomunitară este dictată și de capacitățile reduse ale autoritățile administrației publice locale de a atrage mijloace financiare sau de a răspunde condițiilor impuse de criteriile de eligibilitate pentru a beneficia de finanțarea unor proiecte.

Totodată, în ședința de astăzi, parlamentarii au aprobat un Proiect de lege care prevede modificarea și ajustarea cadrului normativ conex la prevederile Legii cu privire la asociațiile de dezvoltare intercomunitară.

0
0
0
0
1

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?