Decretul privind modificarea componenței comisiei a fost semnat de președinta Maia Sandu, la 11 aprilie 2024. În cadrul emisiunii „ПО ФАКТАМ” cu Iulia Fedorova, Stamate a venit cu o reacție, transmite unimedia.
Astfel, după ce și-a dat demisia din funcția de președintă a Comisiei juridice numiri și imunități din Parlament, Olesea Stamate a fost exclusă și din componența Comisiei naționale pentru integrare europeană, care a fost convocată în ședință, la 18 aprilie. În locul Olese Stamate a fost inclusă noua președintă a Comisiei parlamentare, Veronica Roșca.„Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a convocat Comisia Națională pentru Integrare Europeană, într-o nouă componență, numită prin decret prezidențial.
Suplinirea Comisiei cu noi membri vine din necesitatea unei implicări mai mari în procesul de aderare la UE, atât din partea statului, cât și din partea societății civile și a sectorului privat. „Acest efort trebuie să fie unul al întregii societăți: al sectorului privat, al mediului academic, al reprezentanților societății civile, dar și al celor din diaspora”, a menționat șefa statului. Totodată, aceasta a salutat modificarea structurii Guvernului cu includerea noii funcții de viceprim-ministru pentru integrare europeană și înființarea Biroului pentru integrare europeană, care are scopul de a coordona procesul de aderare.
Președinta a subliniat necesitatea de a accelera în mod calitativ progresele privind aderarea la Uniunea Europeană. Astfel, membrii comisiei au fost îndemnați să asigure implementarea neîntârziată a Planului Național de Acțiuni pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană pentru anii 2024-2027”, se menționează într-un comunicat remis de președinție.
Adăuga comentariu