Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Nicu Popescu a făcut totalul vizitei la Paris: „Republica Moldova simte că nu este singură”

13 noi. 2022,, 13:00   Politică
2536 0

Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE), Nicu Popescu, a participat la lucrările celei de-a cincea ediţii a Forumului Păcii de la Paris, care s-a desfăşurat în perioada 11 şi 12 noiembrie, avînd drept temă principală „Depăşirea crizelor multiple”.

Evenimentul a reunit oficiali guvernamentali şi experţi din toate regiunile lumii, în cadrul căruia a participat şi preşedintele francez Emmanuel Macron, anunţă MAEIE.

„Am spus în interacţiunile mele în cadrul forumului că urmare a agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, ţara noastră şi o mare parte a lumii resimte consecinţele acestui război injust: criză umanitară, accesul la resursele de energie, insecuritate alimentară şi perturbări economice”, a declarat oficialul moldovean.

În cadrul acestui for internaţional vicepremierul a avut convorbiri cu omologii săi. Astfel, cu Anniken Huitfeldt, ministra afacerilor externe a Norvegiei, Nicu Popescu a vorbit despre interesul comun de a stabili un parteneriat energetic pe termen lung în beneficiul cetăţenilor şi economiilor noastre.

„Am mulţumit pentru sprijinul anunţat la convorbirea premierilor ţărilor noastre de la sfîrşitul lunii octombrie prin care autorităţile de la Oslo vor oferi 100 de milioane de coroane norvegiene pentru remedierea crizei din ţara noastră”, a spus ministrul de Externe Nicu Popescu.


Pe lîngă sprijinul pe care Norvegia îl acordă Republicii Moldova în acest moment, ţara scandinavă va încuraja şi alte state să-şi arate solidaritatea cu ţara noastră în cadrul Platformei de sprijin a Republicii Moldova, a treia ediţie a căreia va fi găzduită la Paris.

Cu Wopke Hoekstra, viceprim-ministru, ministrul afacerilor externe al Regatului Ţărilor de Jos, şeful diplomaţiei moldovene a vorbit despre consecinţele crizei energetice şi necesitatea identificării unor soluţii rapide ce ar consolida rezilienţa energetică a ţării noastre.

„M-am referit şi la eforturile susţinute ale autorităţilor în procesele de modernizare europeană a ţării, dar şi importanţa expertizei olandeze în realizarea acestui obiectiv strategic al ţării noastre. Cu sprijinul autorităţilor olandeze, Moldova simte că nu este singură, ci este parte a unei comunităţi europene, Regatul Ţărilor de Jos confirmînd participarea la conferinţa donatorilor găzduită pe 21 noiembrie la Paris”, a spus vicepremierul Nicu Popescu.

Iar Gordan Grlić Radman, ministrul afacerilor externe al Croaţiei, a menţionat că, în pofida multiplelor provocări regionale, agenda europeană este prioritatea zero pentru echipa guvernamentală. „Autorităţile sînt determinate să implementeze accelerat recomandările Comisiei Europene, toate eforturile fiind realizate în baza Planului de acţiuni care conţine măsurile necesare în acest sens. Croaţia susţine plenar în drumul Republicii Moldova spre UE”, a spus Gordan Grlić Radman.

În cadrul discuţiei cu Ian Borg, ministrul afacerilor externe, europene şi al comerţului al Maltei, oficialul moldovean a pledat pentru consolidarea relaţiilor bilaterale şi valorificarea potenţialului de cooperare.

De asemenea, în cadrul întrevederii cu Nasser Bourita, ministrul afacerilor externe, cooperării în Africa şi pentru diasporă al Regatului Maroc, vicepremierul i-a comunicat interesul pentru dinamizarea relaţiilor comercial-economice, inclusiv între oamenii de afaceri, cu examinarea posibilităţilor de export a produselor agroalimentare în Maroc.

Totodată, în programul de la Paris, ministrul de externe Nicu Popescu s-a întîlnit cu reprezentanţii centrelor analitice, mass-media locală şi internaţională pentru a vorbi despre priorităţile guvernului în agenda de integrare europeană şi realităţile actuale în mediul fragil de securitate şi criza energetică în desfăşurare.

2
0
0
0
4

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?