X 
Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Portugaliei

12 sep. 2023,, 16:45   Politică
2398 0

Viceprim-ministrul, ministrul afacerilor externe și integrării europene, Nicu Popescu, a început vizita de lucru la Lisabona printr-o întrevedere cu ministrul afacerilor externe al Portugaliei, João Gomes Cravinho, cu care a discutat despre procesul de aderare al Republicii Moldova la UE și despre progresele noastre semnificative în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene. În context, oficialul moldovean a declarat că mizăm pe suportul Portugaliei în demararea negocierilor de aderare la UE până la sfârșitul acestui an.

Interlocutorii s-au referit și la organizarea celei de-a patra ediție a Platformei de Sprijin pentru Republica Moldova, care va avea loc la Chișinău în luna octombrie a acestui an și va aduna la aceeași masă toți prietenii țării noastre. Vor fi abordate subiecte precum reziliența economică, securitatea energetică și atragerea investițiilor.

„Am subliniat, de asemenea, interesul nostru de a fortifica și diversifica relațiile moldo-portugheze. În acest sens, au fost semnate două acorduri:

  • Acordul de cooperare în domeniul economic, care va permite țărilor noastre să promoveze și să sprijine colaborarea între întreprinderile mici și mijlocii, dar și să exploreze posibilele investiții în domeniul industriei;
  • Acordul de cooperare în domeniile limbii, educației, învățământului superior, științei și tehnologiei, culturii, sportului, tineretului și mass-mediei.

În aceeași ordine de idei, am semnat Memorandumul de Înțelegere între Institutul Diplomatic al MAEIE și cel al Republicii Portugheze, ceea ce va facilita schimbul de cunoștințe și expertiză în domeniul diplomației, afacerilor europene și relațiilor internaționale.

Am exprimat și interesul pentru aprofundarea cooperării între instituțiile de profil pe domeniul energetic. La fel, am salutat interesul companiei portugheze „Filipe Shoes” de a produce încălțăminte în Republica Moldova, fiind identificate două companii din țara noastră, care au manifestat interes în colaborare bilaterală.


Am ținut să menționez că factorul important ce contribuie la apropierea dintre țările favorabile oferite de autorități, s-au integrat cu succes în societatea portugheză. Am convenit cu domnul ministru să muncim împreună în beneficiul proiectelor concrete pentru conaționalii noștri din Portugalia.” – a spus ministrul Nicu Popescu.

1
0
0
1
10

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?