Diplomații au consemnat bunele relații existente între țările noastre și au discutat despre domeniile prioritare de cooperare între Republica Moldova și Croația, un subiect important constituindu-l modalitățile de impulsionare a relațiilor comercial-economice.
„Am exprimat aprecierea sprijinului continuu al Croației pentru agenda europeană a țării noastre și atenția specială acordată pentru consolidarea dialogului dintre UE și statele Parteneriatului estic în timpul președinției rotative a Consiliului UE.” - a menționat ministrul Nicu Popescu.
De asemenea, vicepremierul a evidențiat că valorificarea platformei Comisiei interguvernamentale moldo-croate pentru integrare europeană și continuarea consultărilor politice pe dimensiunea integrării europene reprezintă o oportunitate ce poate genera rezultate bune pentru noi în vederea preluării bunelor practici în domeniile cheie de cooperare: armonizarea legislației, consolidarea capacităților instituționale precum și comunicarea cu publicul larg pe aspecte ce țin de integrare europeană.
Diplomații au apreciat interacțiunea în cadrul organizațiilor și inițiativelor regionale – Procesul de Cooperare în Europa de Sud-Est (SEECP), Inițiativa Central Europeană (ICE) și Organizația de Cooperare Economică la Marea Neagră, unde Croația este membru observator.
„Un subiect aparte l-a constituit viitoarea vizită la Chișinău a ministrului de externe al Republicii Croația, domnul Gordan Grlić Radman, fapt ce va da un imbold suplimentar cooperării noastre politico-diplomatice.” - a conchis șeful diplomației de la Chișinău.
Adăuga comentariu