Sistemul informatic al aeroportului s-a confruntat cu primele dificultăţi în jurul orei locale 19:30. Pînă la remedierea problemei au fost anulate sau întîrziate zeci de zboruri, iar mii de pasageri au rămas pe loc.
„A fost vorba de un atac informatic”, a declarat ministrul Transporturilor, Oleg Butkovic. Sistemul nu era complet restabilit nici marţi, însă situaţia era pe cale să revină la normal, a adăugat el, notează Noi.md cu referire la libertatea.ro.Echipele tehnice au reuşit să descifreze mesajele unor hackeri care cereau să „negocieze”, ceea ce potrivit lui Butkovic este „exclus”.
Marţi, de la Split erau programate 80 de zboruri pentru aproximativ 25.000 de pasageri, iar în cursul după-amiezii nu se observa nicio întîrziere semnificativă.
Atacul de luni a avut loc la numai cîteva zile de la defectarea unor sisteme informatice Windows, provocată de actualizarea necorespunzătoare a unui instrument informatic produs de compania CrowdStrike.
Adăuga comentariu