Veronica Mihailov-Moraru a declarat că persoana în cauză a stat la Penitenciarul nr. 17 din Rezina, iar prin urmare, hotărîrea privind eliberarea acestuia a fost luată de Judecătoria Rezina. În prezent, Alexandr Sinigur se află la evidența Biroului de Probațiune.
"Sîntem încă în proces de investigare și analiză pentru a înțelege dacă cele întîmplate sînt o consecință a cadrului legal normativ sau consecința unor acțiuni abuzive de către cei responsabili atunci cînd au fost examinate aceste cereri. Această investigație urmează să o întreprindem, cel tîrziu, pînă mîine, astfel încît vom veni cu o informație mult mai amplă pe acest subiect. (…).Cred că ar trebui să facem o claritate. Legea amnistiei, dacă vorbim de deținutii pe viață, nu prevede eliberare, ci posibilitatea, și în anumite condiții foarte detaliate, comutarea pedepsiei la 30 de ani, iar procedura de eliberare este una separată, care iarăși trebuie să fie întrunită cu anumite condiții. Administrația Națională a Penitenciarelor a fost împotriva demersului respectiv de eliberare înainte de termen și deja urmează ca instanța superioară să se expună”, a spus ministra Justiției, notează Noi.md cu referire la realitatea.
Ministra spune că, deocamdată, nu cunoaște exact cîte persoane au fost eliberate pînă acum, însă Parlamentul va interveni după ce investigația va fi finalizată.
Între timp, decizia de eliberare a fost contestată deja în instanță, iar Guvernul a demarat o anchetă. Autoritățile urmează să stabilească cum a obținut amnistiere individul care a comis omoruri premeditate și a luat ostatici.
Alexandr Stoianoglo, fostul procuror general, a reacționat anterior pe acest caz cu o postare în rețelele sociale. "Nimeni nu explică. Nimeni nu întreabă. Guvernarea tace. Presa „independentă” tace. ONG-urile de serviciu — la fel. Așa arată justiția „reformată” de această putere: un sistem care nu mai apără cetățeanul, ci interlopul. Și cînd taci în fața acestor decizii, devii complice", a scris Stoianoglo.
Adăuga comentariu