Transnistria stiri: 1381
Eurovision stiri: 501
Preşedintele stiri: 3995

Ministerul de Externe de la Chișinău rămîne fără secretar de stat

6 feb. 10:08   Politică
2135 1

Ministerul de Externe de la Chișinău rămîne fără secretar de stat pentru Integrare Europeană. Stela Leucă a anunțat marți, 6 februarie, că pleacă din funcția respectivă.

„Astăzi anunț oficial despre plecarea mea din cadrul Ministerului Afacerilor Externe (și Integrării Europene). În ultimii doi ani și jumătate la MAEIE, ca și Secretară de Stat pentru Integrare Europeană și membru al Cabinetului Ministrului Popescu, am avut parte de o călătorie incredibilă. MAEIE a însemnat pentru mine mai mult decît un simplu loc de muncă, devenind o a doua casă, transmite TV8.

Sînt mîndră că am făcut parte din scrierea istoriei țării noastre! Am muncit cu toții neobosit pentru a consolida parteneriatul strategic al Moldovei cu SUA și statele membre ale UE, pentru a obține statutul de țară candidat UE, pentru a pregăti prima contribuție la Raportul de extindere în numele Guvernului, pentru a organiza Summit-ul Comunității Politice Europene în Moldova, pentru a obține decizia Consiliului UE de a deschide negocierile de aderare și pentru toate celelalte activități esențiale desfășurate pentru un viitor mai bun al Moldovei. Toate aceste succese pe care echipa noastră le-a obținut în acest interval de timp erau de necrezut acum cîțiva ani însă noi, împreună, am dovedit că se poate!

(...) Chiar dacă părăsesc acum acest rol, legăturile și amintirile pe care le-am împărtășit vor rămîne mereu în sufletul meu. Aștept cu nerăbdare să fiu martoră la succesul țării noastre pe drumul spre aderarea la Uniunea Europeană. sînt convinsă că veți continua să obțineți realizări remarcabile!

În calitate de cetățean al Republicii Moldova și de profesionist dedicat, tot ceea ce am realizat împreună va defini noile mele începuturi și mă va ghida în misiunea mea de a avea un impact pozitiv oriunde voi merge. Vă mulțumesc!” a scris Leucă pe pagina sa de Facebook.


Nicu Popescu și-a anunțat demisia, din funcția de vicepremier și ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, pe 24 ianuarie. Ministerul condus de el se separă în două entități.

Mai exact, procesul de aderare la Uniunea Europeană va fi gestionat de un birou special, în timp ce Ministerul de Externe se va ocupa de relațiile interstatale. Integrarea Europeană va reveni Cristinei Gherasimov, o apropiată a președintei Maia Sandu, care va fi și negociator-șef al Republicii Moldova cu Uniunea Europeană, iar fotoliul de ministru de Externe i-a revenit lui Mihail Popșoi, anterior vicepreședinte al Parlamentului.

5
3
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?