X 
Transnistria stiri: 1423
Eurovision stiri: 506
Preşedintele stiri: 3999

Grosu anunță cine va prelua funcția de vicepreședinte al Parlamentului

24 ian. 10:31   Politică
3185 1

Speakerul Parlamentului Igor Grosu i-a mulțumit, în numele echipei PAS, lui Nicu Popescu pentru eforturile depuse în fruntea diplomaţiei moldoveneşti, după ce, în această dimineață, Popescu a anunțat că pleacă de la conducerea Ministerului Afacerilor Externe.

Grosu a menționat că prin eforturi mari și muncă de echipă, Republica Moldova a reușit să deschidă negocierile de aderare la UE și să capete un loc important în rîndul țărilor lumii. Speakerul s-a arătat încrezut că noul ministru de Externe, Mihai Popșoi va face față provocărilor care îi stau în față.

"Întreaga echipă PAS și eu personal îi mulțumesc domnului ministru Nicu Popescu pentru dăruirea și eforturile depuse în fruntea diplomaţiei moldoveneşti.(...) În doar doi ani, domnul Nicu Popescu, împreună cu alţi membri ai echipei preşedintei Maia Sandu, împreună cu colegii noștri, a contribuit la unul din principalele deziderate ale moldovenilor, care acum cîțiva ani părea imposibil – ne-a adus mai aproape de Uniunea Europeană - am primit statut de țară candidată și am deschis negocierile de aderare la Uniunea Europeană.

Avem în față un drum dificil şi complex, de aceea avem nevoie ca lucrurile începute bine să continue. Ne bucurăm că Mihai Popșoi, colegul nostru, vicepreședinte al Parlamentului, șeful fracțiunii PAS și persoana care s-a îngrijit de promovarea diplomației parlamentare pe plan extern își va asuma provocările care ne stau în față din poziția de ministru de externe", a declarat Grosu.

Președintele Parlamentului a mai anunțat că deputata PAS Doina Gherman va fi numită șefa fracțiunii PAS și vicepreședintă a Parlamentului.


La prima ședință din această sesiune, care va avea loc pe data de 1 februarie, vor fi anunțate și restructurările din comisiile parlamentare.

Menionăm că ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Nicu Popescu, și-a anunțat astăzi demisia.

4
1
0
1
28

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?