X 
Eurovision stiri: 496
Transnistria stiri: 1340

Fost lider PDM și-a anunțat intenția de a reveni în politica moldovenească

14 mar. 2023,, 12:59   Politică
3170 0

Fostul președinte de onoare al Partidului democrat (PDM), Dumitru Diacov, ar putea reveni în politică, dacă Partidul democrat va fi refăcut.

Potrivit agenției „INFOTAG”, el a afirmat acest lucru în emisiunea „Săptămîna nouă cu Anatolie Golea” de la postul TV8.

Diacov a criticat decizia congresului la care, în noiembrie 2022, s-a decis redenumirea Partidului democrat în Partidul social democrat european. Potrivit lui, la congres s-a procedat greşit schimbîndu-se numele, simbolurile și doctrina partidului.

„În unii oameni s-a dat cu piciorul. Iar acești oameni ar trebui apreciați și prețuiți. Am discutat cu ei despre diverse variante și denumiri ale partidului. Dar nu este vorba despre simpla înregistrare a unui alt partid. Este esențial important să fie înregistrat anume PDM, așa cum a fost. Vom discuta mai detaliat această chestiune”, a declarat fostul lider PDM.

El a subliniat că, dacă se va lua decizia de reînființare a PDM, va reveni în politică.

„Mi-am dat cuvîntul la congres că nu mă voi înscrie în alte partide, că voi rămîne fidel idealurilor PDM. Dar dacă va fi recreat, Diacov va fi acolo. Nu în calitate de lider - vom căuta un politician nou, tînăr, energic și activ pentru postul de lider”, a spus Diacov.

1
0
0
0
13

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Ce părere aveți despre protestele fermierilor?