Transnistria stiri: 1404
Preşedintele stiri: 4064

Andrei Năstase cere Procuraturii Anticorupție să ancheteze amendamentul lui Radu Marian

24 iun. 11:00   Politică
3242 1

Fostul lider al Platformei DA, Andrei Năstase, a solicitat șefului Procuraturii Anticorupție, Veronica Drăgălin, și procurorului general, Ion Munteanu, să inițieze o investigație cu privire la amendamentul propus de deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS), Radu Marian care prevede extinderea termenului de închiriere a spațiilor comerciale din incinta Aeroportului Internațional Chișinău de la trei la cinci ani.

În declarația sa, Năstase a subliniat că adoptarea unor astfel de legi abuzive și neconstituționale subminează grav statul de drept și democrația în Republica Moldova. El a adăugat că este crucial ca instituțiile de drept să acționeze cu fermitate împotriva celor care încearcă să protejeze interesele partinice și oligarhice prin mijloace legislative ilegale.

„În ultima perioadă de timp, PAS a elaborat și a votat, iar președintele a promulgat mai multe legi nedemocratice și abuzive, care fac și mai vulnerabilă ideea de stat de drept și supremația legii în Republica Moldova. Mai mult, unele amendamente votate au semne distinctive clare de corupție la cel mai înalt nivel, ceea ce înseamnă că lupta noastră nu mai este doar una politică. Devine o luptă împotriva unui sistem cu clare accente totalitare, oligarhice și corupte”, a declarat politicianul într-o intervenție video pe pagina sa de Facebook.

Năstase susține că acest amendament a fost o „șmecherie” menită să prelungească termenul de închiriere a spațiilor din Aeroportul Chișinău de la trei la cinci ani, contrar promisiunilor inițiale de a restitui controlul asupra aeroportului statului pentru a preveni furturile.

„Cei care ne-au spus că iau aeroportul de la Șor pentru a-l întoarce statului, ca să nu se mai fure de acolo, acum umblă cu șmecherii legislative anticonstituționale pentru a proteja afacerile celor din PAS. Această manevră penală trebuie investigată la modul cel mai serios de instituțiile coercitive ale statului nostru. Fac apel la doamna Drăgălin, șef al procuraturii anticorupție, și la domnul Munteanu, procurorul general, să inițieze imediat o investigație împotriva celor care au creat și susținut acest amendament. Este un moment în care procuratura ar putea demonstra că începe cu adevărat lupta și cu corupții din actuala guvernare, cînd nu se află sub cenzura PAS, așa cum se întîmplă la Teatrul Luceafărul”, a declarat Năstase.


Politicianul a anunțat că va depune personal o plîngere penală în acest caz și este pregătit să susțină procurorii curajoși care vor face o investigație autentică. În plus, Năstase a promis să organizeze proteste pentru a-i proteja pe aceștia în cazul în care vor fi obstrucționați.

„Cred că acesta este un moment în care cu toții ar trebui să ne mobilizăm și să ne implicăm pentru a opri abuzurile guvernării. În 4 ani de zile, ei au votat multe legi care pot afecta în cel mai grav mod cu putință securitatea țării pentru mulți ani înainte. Este un fenomen regretabil și periculos, cu atît mai mult cu cît aceste precedente vor putea fi folosite și de o eventuală viitoare guvernare revanșardă”, a mai declarat Năstase.

Cea de-a treia licitație cu privire la închirierea spațiilor comerciale de la Aeroportul din Chișinău a fost amînată din nou, după ce Curtea Constituțională (CC) a declarat neconstituțional amendamentul propus de deputatul PAS, Radu Marian, și votat de Parlament, care prevedea extinderea termenului de închiriere a spațiilor din incinta aerogării de la 3 la 5 ani să fie posibilă.

Amintim că amendamentul deputatului PAS Radu Marian, care vizează licitația de la aeroportul din Chișinău, prin care a fost extins termenul contractului de închiriere a spațiilor comerciale în Aeroportul Chișinău de la 3 la 5 ani, a fost declarat neconstituțional. Decizia a fost luată joi, 20 iunie, de Curtea Constituțională, care s-a pronunțat asupra unei sesizări depuse de un grup de deputați socialiști. Parlamentarii au contestat faptul că amendamentul din luna mai a fost votat în grabă, cu încălcarea normelor legale și fără a fi supus consultărilor.

40
8
0
2
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?