X 
Transnistria stiri: 1402
Preşedintele stiri: 4058

Judecătoria Chișinău s-a plîns pe programul prea încărcat

14 feb. 2022,, 14:05   Societate
2623 1

Judecătorii sectorului Centru au hotărît să atragă atenția publicului asupra volumului mare de muncă pe care îl efectuează. Pentru aceasta, ei au hotărît să publice săptămînal pe pagina de Facebook a instituției date despre programul de lucru al judecătorilor și comentariile acestora. Primul a fost judecătorul Serafim Vasilache, care are spre examinare 429 de dosare.

Judecătorul Vasilache a povestit detaliat cum a decurs fiecare zi lucrătoare din 7 februarie pînă pe 11 februarie. Numai luni, 7 februarie, a primit 21 de dosare pentru examinare. În aceeași zi, trebuia să examineze 10 dosare, iar marți, judecătorul avea programate 8 ședințe de judecată.

În total, judecătorul are în examinare 429 de dosare. De asemenea, el trebuie să scrie hotărîri motivate pentru 10 dosare care au fost deja finalizate.
”La o simplă lecturare a programului de săptămîna trecută, pentru unii nu ar părea ceva complicat și nu ar fi nimic ieșit din comun, doar cei implicați în actul de justiție ar putea înțelege cât de solicitant este, în condițiile în care termenele de procedură te împing din urmă și-ți suflă în ceafă, iar volumul cererilor repartizate și a dosarelor este în continue creștere”, a scris Serafim Vasilache.

Judecătorul a scris și despre lipsa de timp pentru pauza de masă. ”Pauza, adesea, e împărțită în două – timp personal (mîncare pe apucate și o cafea la repezeala) și timp dedicat în continuare dosarelor”, a spus el.

El a menționat că pentru săptămîna următoare are programate examinarea a circa 45 dosare.
Menționăm că pagina ”Judecătoria Chișinău sediul Centru”, este administrată de doi judecători, Valentin Lastavețchi și Livia Mitrofan. Pagina are 2,8 mii de abonați.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?