X 
Transnistria stiri: 1449
Preşedintele stiri: 4074

Guvernul confirmă implicarea oficialilor în schema cu INTERPOL

5 iun. 13:05   Societate
3028 0

Guvernul Republicii Moldova declară toleranță zero față de corupție și subliniază că toți cei care încalcă legea trebuie trași la răspundere, indiferent de statutul lor, a anunțat șeful serviciului de presă al Guvernului, Daniel Vodă.

Reacția vine după ce presa a dezvăluit că cel puțin 20 de infractori notorii din lume, căutați internațional, și-au șters numele din lista Interpolului printr-o schemă de corupție în care au fost implicate și persoane publice din Republica Moldova.

Întrebat dacă printre suspecți se numără Mihail Vodă, șeful Inspectoratului General pentru Migrație, Viorel Țentiu, șeful Biroului Interpol de la Chișinău, și fostul ministru al Justiției, Vitalie Pîrlog, consilierul premierului Dorin Recean a confirmat că „unele” dintre aceste persoane sunt investigate de autorități. Daniel Vodă a evitat să ofere nume concrete, însă a precizat că ar urma să o facă Ministerul de Interne în cursul zilei sau organul de urmărire penală, după finalizarea anchetei.

„Pe linia executivului, lucrurile sunt clare. Dacă persoanele au încălcat legea și se fac vinovate de anumite încălcări, trebuie să suporte consecințele legii și să fie pedepsite pentru infracțiunile comise. Din ce cunoaștem, Ministerul de Interne va coopera strâns pentru a oferi organului de urmărire penală toate detaliile necesare”, a declarat Daniel Vodă.

Amintim că șefa Procuraturii Anticorupție (PA), Veronica Dragalin, a anunțat pe 4 iunie că procurorii anticorupție și organele de drept din alte țări au efectuat percheziții în cadrul unei anchete comune între Republica Moldova și Republica Franceză, cu asistența Biroului Federal de Investigații (FBI) al Statelor Unite.


A fost investigată o presupusă schemă de corupție prin care persoane publice din țara noastră și din alte țări ar fi primit mită „pentru a interfera cu publicarea de către INTERPOL a notificărilor roșii pentru infractori din diferite țări anunțați în căutare internațională”. Potrivit șefei PA, presupusele sume plătite de beneficiarii acestei scheme se ridică la câteva milioane de dolari SUA. În urma a 33 de percheziții, patru persoane au fost reținute pentru 72 de ore.

Ulterior, evz.ro a scris că printre bănuiți se numără șeful Inspectoratului General pentru Migrație a Ministerului de Interne, Mihail Vodă, șeful Biroului Interpol de la Chișinău, Viorel Țentiu, fostul ministru al Justiției, Vitalie Pîrlog, dar și avocatul Oleg Mîță. Sursele ZdG au confirmat că Țentiu și Pîrlog sunt cercetați în dosar. Informațiile nu au fost confirmate, însă, oficial, până la această oră.

4
3
0
3
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?