X 
Arşiţa stiri: 233
Preşedintele stiri: 4153

Reglementări mai clare pentru procedura luării în custodie publică a străinilor și combaterea migrației ilegale

11 sep. 16:15   Societate
8 ore in urma 1880 0

În legislația națională vor fi introduse reglementări mai clare privind procedura luării în custodie publică a străinilor.

Un proiect de lege care are drept scop combaterea migrației ilegale și excluderea lacunelor legislative a fost examinat astăzi la Comisia securitate națională, apărare și ordine publică.

Autorul proiectului de lege este Ministerul Afacerilor Interne, iar la elaborarea documentului au contribuit reprezentanți ai Inspectoratului General pentru Migrație și ai Centrului Internațional pentru Dezvoltarea Politicilor de Migrație. Documentul aliniază legislația națională la unele prevederi ale legislației Uniunii Europene.

Astfel, se propune completarea Legii privind regimul străinilor în Republica Moldova cu o serie de noțiuni care reglementează etapa de cazare preventivă pînă la luarea în custodie publică. La fel, în Lege va fi introdus un capitol nou, care va stabili exhaustiv procedura de luare în custodie publică a străinilor. Luarea în custodie publică va putea fi aplicată, prin hotărîrea instanței de judecată, străinilor care nu au executat decizia de returnare sau care nu au putut fi returnați în termenele prevăzute de legislație, care au trecut sau au încercat să treacă frontiera ilegal, care au intrat în țară în perioada de interdicție dispusă anterior, a căror identitate nu a putut fi stabilită, care au fost declarați indezirabili, împotriva cărora a fost dispusă expulzarea. Luarea în custodie se va dispune pentru o perioadă de pînă la 30 de zile, iar perioada de prelungire nu poate depăși șase luni consecutiv. În cazul străinului declarat indezirabil, perioada de prelungire nu va putea depăși 12 luni.

Pentru a combate migrația ilegală pe teritoriul Republicii Moldova, autorii proiectului mai propun înregistrarea dactiloscopică obligatorie a tuturor străinilor luați în custodie publică și plasați în Centrul de plasament temporar al străinilor. În nota informativă a proiectului se menționează că aceasta este o etapă importantă pentru gestionarea și controlul proceselor migraționale, precum și asigurarea ordinii publice și securității naționale.


Proiectul de lege mai conține prevederi care se referă la garanțiile procedurale în cazul luării străinului în custodie publică, introducerea posibilității de participare în ședința de judecată a persoanelor plasate în custodie publică prin utilizarea aplicației de teleconferință, precum și temeiurile de eliberare a străinilor din custodie publică.

Potrivit datelor statistice, anul trecut, 133 de străini au fost plasați în Centrul de plasament temporar al străinilor, iar durata medie de cazare a fost de 31 de zile.

Proiectul de lege privind procedura luării în custodie publică a străinilor va fi propus spre aprobare, în prima lectură, în plenul Parlamentului.

0
0
0
1
2

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Utilizați inteligența artificială în munca/studiile dumneavoastră?
Caii moldovenești, în centrul unui scandalСандуляк Владислав