Primarul localității, Alexandru Bujorean a anunțat că Primăria nu poate contrasemna procesul verbal de recepție, pînă la finalizarea investigației și prezentarea dovezilor plauzibile că la construcția acestui obiect important de infrastructură națională, nu au avut loc delapidări de fonduri publice.
„Ținem să precizăm că orice recepție la terminarea lucrărilor, trebuie și poate avea loc conform procedurilor stabilite de HG nr. 285 din 23.05.1996, cu participarea membrilor din oficiu ai comisiei, inclusiv care reprezintă APL, pe teritoriul căreia a fost efectuată lucrarea. În acest sens, ne rezervăm dreptul de a contesta legalitatea procesului de recepție și a nu participa la acesta, pînă la verificarea documentației tehnice, a devizelor de cheltuieli aferente contractului de execuție și a documentației aferente, dar și pînă la emiterea unei decizii pe marginea cauzei penale inițiate de Procurarura Anticorupție pe acest caz.,” a precizat Bujorean.Noi.md amintește că, construcția celui mai scump drum din țară, cel de acces spre punctul de frontieră Leova – Bumbăta, a fost finalizat.
Inițial, valoarea totală a proiectului a fost estimată la 250 de milioane de lei. După o perioadă, costurile au mai crescut cu 30 de milioane de lei.
Ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, spune că nu vede „nici un motiv” care ar fi putut sta la baza acțiunilor procurorilor, și le recomandă acestora „să se ocupe de hoți”, dar nu să ancheteze „cum se construiește un drum”.
În replică, șefa Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin a recomandat miniștrilor "să se ocupe de ministerele pe care le conduc și să lase procurorii să-și facă treaba de procurori".
Adăuga comentariu