X 
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 164
Transnistria stiri: 1415

Cîntărețul Constantin Rotaru își sărbătorește jubileul

31 oct. 2021,, 10:30   Societate
5300 0

Interpretul de muzică populară și acordeonistul Constantin Rotaru, aranjorul multor piese muzicale instrumentale, orchestrale și cîntece în stil popular, Maestru în Artă, își sărbătorește astăzi cea de-a 70-a aniversare.

S-a născut la 31 octombrie 1951, în satul Furceni, raionul Orhei. După absolvirea Școlii muzicale din Orhei, și-a continuat studiile la Colegiul de Muzică ”Ștefan Neaga”, clasa acordeon (1968-1972) și la Institutul de Arte ”Gavriil Musicescu” (clasa acordeon) din Chișinău (1974-1979), transmite Noi.md cu referire la moldpres.md.

Și-a început activitatea profesionistă în Orchestra de muzică populară „Mărțişor”, condusă de maestrul Serghei Ciuhrii. Aici, pentru prima dată, își probează și vocea pe scena profesionistă, dar fără să abandoneze acordeonul. Așa a evoluat în cadrul Orchestrei „Mărțișor”, dar și la „Busuioc moldovenesc”, cu Mihai Amihalachioae și, în prezent, în Orchestra de muzică populară „Mugurel” condusă de Ion Dascăl, Artist al Poporului.

Constantin Rotaru a compus mai multe piese pentru orchestră. „La poarta nunului”, „O horă la masa mare”, „O sîrbă cu foc”, „Sîrba orheienilor” sînt doar cîteva dintre acestea, care fac parte din repertoriul mai multor formații, inclusiv din cel al „Lăutarilor” lui Nicolae Botgros. De rînd cu șlagărele pe care le interpretează el însuși - „Azi se veselește nea Costică”, „Ridicați paharul sus”, „Mîndro, dorul dumitale”, „Mamă, de ce-ai adormit?”, „Zi-i, măi frate-lăutare!”, - piesele orchestrale ale lui Constantin Rotaru se bucură de o popularitate deosebită. Totodată, el a făcut mai multe aranjamente muzicale pentru Mihai Ciobanu, Ana Barbu, Nicolae Glib, Arsenie Botnaru, Nicolae Robu ş.a.

În ultimul timp, interpretul și aranjorul a înregistrat cîntecele ”Merg pe drum, merg pe cărare”, ”Vreau să-mi cînte azi cobzarul”, precum și piese orchestrale și instrumentale. În 1993, lui Constantin Rotaru i s-a conferit titlul onorific ”Maestru în Artă”.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав