Transnistria stiri: 1399
Preşedintele stiri: 4054

Unul din dosarele pe numele lui Stoianoglo a fost expediat în judecată

13 dec. 2021,, 16:53   Societate
3347 0

Procuratura Anticorupție anunță că dosarul penal pe un capăt de acuzare în privința procurorului general suspendat, Alexandr Stoianoglo, a ajuns pe masa judecătorilor.

Instanța urmează să examineze în fond cauza penală în cadrul căruia Stoianoglo este acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu, în complicitate cu ex-șeful Secției resurse umane a Procuraturii.

Pe acest capăt de acuzare, lui Alexandr Stoianoglo și fostei sale subalterne, i se incriminează că, la eliberarea din funcție a procurorului Nicolae Chitoroagă, cunoscînd că la acel moment se efectua urmărirea penală în privința persoanei respective și acesta avea statut de învinuit, cunoscînd că în conformitate cu prevederile legale în asemenea cazuri se suspendă achitarea îndemnizației de concediere a procurorilor care demisionează, intenționat a acționat contrar prevederilor legale și a dispus achitarea îndemnizației de concediere în mărime de 163 990,13 lei, prin ce a prejudiciat bugetul Procuraturii.

Conform Legii Procuraturii: „dacă la data eliberării din funcție a procurorului, există o procedură contravențională în legătură cu exercitarea atribuțiilor sale de serviciu sau o urmărire penală împotriva acestuia, plata indemnizației unice de concediere egală cu 50% din produsul înmulțirii ultimului salariu lunar la numărul de ani complet lucrați în funcția de procuror, se suspendă pînă la soluționarea irevocabilă a cauzei”.

Subsecvent, remarcăm că, învinuiților și avocaților acestora le-a fost pusă la dispoziție cauza penală pentru a lua cunoștință cu materialele acesteia și după caz să înainteze cereri și demersuri, însă aceștia nu au dat curs citațiilor procurorului.


Amintim că pe lîngă acest dodar, în gestiunea procurorului desemnat de CSP a rămas o altă cauză penală privind învinuirea lui Stoianoglo pe alte patru capete de acuzare.

1
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce vor duce modificările la Codului Penal privind extinderea noțiunii de ”trădare de patrie”?