X 
Arşiţa stiri: 199
Jocurile Olimpice stiri: 166
Transnistria stiri: 1415

Problema drumului din satul Vărvăreuca va fi soluţionată

23 iul. 2018,, 07:51   Societate
2125 0

Problema drumului din satul Vărvăreuca, raionul Floreşti, reparat necalitativ, va fi soluţionată din contul companiei, care efectuează lucrările.

Asigurările vin din partea Administraţiei de Stat a Drumurilor, care s-a autosesizat, după ce pe reţelele de socializare a apărut un filmuleţ, în care se vede cum asfaltul nou poate fi rupt cu mîna. Porţiunea cu probleme are aproximativ 100 de metri din lungimea totală de 850 de metri, care sînt în proces de reabilitare.

Responsabilul de şantier susţine că problema a apărut din cauza unei greşeli tehnice. Potrivit lui, problema va fi remediată în cîteva zile.

"Caietul de sarcini a fost indeplinit în luna ianuarie, atunci era zăpadă, a fost luată decizie, nu de mine, dar de antreprenorul, să puie un strat de beton asfalt maşcat din contul întreprinderii", a declarat Andrei Iazinschii, şef de şantier.

Localnicii spun că pînă acum drumul era într-o stare deplorabilă şi era nevoie de reparaţii. Oamenii îşi doresc ca drumul să fie reparat cît mai repede.

Reparaţia drumului se efectuează în cadrul programului "Drumuri bune pentru Moldova" şi în acest scop au fost alocaţi un milion de lei.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

Cum veți proceda în cazul referendumului republican privind integrarea europeană a R. Moldova?
CAII MOLDOVENEȘTI, ÎN CENTRUL UNUI SCANDAL!Сандуляк Владислав