Arşiţa stiri: 151
Jocurile Olimpice stiri: 128
Transnistria stiri: 1454

Organele de drept din R. Moldova nu permit deocamdată repatrierea cetățeanului turc, care a fost ucis

13 iul. 16:00   Societate
2518 0

Organele de drept din R. Moldova nu permit deocamdată repatrierea cetățeanului turc, care a fost ucis în sectorului Rîșcani al municipiului Chișinău.

Informația a fost confirmată de către șefa Secției Comunicare și Protocol a IGP, Diana Fetco, care a menționat că săptămîna viitoare urmează să fie efectuate unele acțiuni procesuale în colaborare cu reprezentanții altor state, inclusiv unele expertize, transmite Știri.md.

Ulterior, spune Diana Fetco, corpul neînsuflețit al acestuia va fi transmis rudelor sale pentru repatriere.

Amintim că bărbatul împușcat este de origine turcă, avea 41 de ani și făcea parte dintr-o grupare criminală. Acesta a fost anunțat pe canalele Interpol de către autoritățile de drept ale Regatului Unit al Marii Britanii, cu scop de arest și extrădare, fiind învinuit de comiterea unor infracțiuni de contrabandă și comercializarea heroinei.

Poliția a anunțat că examinează versiunea unei „reglări de conturi între grupări sau lichidarea intenționată a acestuia pentru a împiedica unele declarații pe care le-ar fi putut face într-un dosar”.


Totodată, oamenii legii efectuează măsuri speciale de reținere a suspectului. Oamenii care îl observă pe străzi sînt rugați să anunțe Poliția, dar să evite contactul cu acesta.

Procuratura Generală a venit cu noi detalii declarînd că atacatorul a efectuat patru împușcături în spate și trei împușcături în capul victimei.

Potrivit autorităților, motivul pentru care victima se afla la libertate și nu putea fi extrădată în Marea Britanie este legat de tergiversarea dosarului său în instanța de judecată.

Anterior, autoritățile au menționat că oamenii legii au doi suspecți în cazul omorului cetățeanului turc, Izzet Eren, liderul principal al bandei Tottenham Turks, și actualmente ei se află în custodia Poliției.

0
1
1
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce va duce decizia de a fuziona fizica, chimia și biologia într-o singură materie școlară?