Transnistria stiri: 1424
Eurovision stiri: 508
Preşedintele stiri: 4002

Lecari: Traficul ilicit de mărfuri, de arme și vigilența poliției de frontieră au crescut

17 ian. 2019,, 11:50   Societate
2109 0

Traficul ilicit de mărfuri la frontieră a crescut, în anul 2018, cu 51% în comparație cu anul precedent, fiind depistate 115 cazuri la trecerea hotarului.

De asemenea, traficul ilicit de arme și muniții a crescut cu 78%, înregistrîndu-se 34 de cazuri. Despre aceasta a anunțat șeful Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari, transmite IPN.

Fredolin Lecari spune că în 2018 au fost depistate peste 500 de acte false cu care călătorii încercau să traverseze frontiera. Numărul uzului de fals și contrafacere a documentelor a crescut cu 14% comparativ cu 2017. De asemenea, au fost depistate 91 de cazuri privind încălcarea frontierei de stat cu scop de migrație ilegală, fiind reținute și documentate 116 persoane. „Aceasta dă dovadă că o parte din cetățeni mai practică activitatea infracțională, dar și vigilența polițiștilor de frontieră este în creștere”, spune șeful Poliției de Frontieră.

Potrivit lui, în anul 2018, frontiera de stat a Republicii Moldova a fost traversată de 20,4 milioane de ori. Totodată, peste 4,8 milioane de mijloace de transport au trecut hotarele țării pe parcursul anului trecut. „Acesta înseamnă că polițiștii de frontieră au intrat în contact cu călătorii de 20,4 milioane de ori pe parcursul doar a anului trecut. Noi impunem acum o altă cultură de traversare a hotarului. Misiunea noastră este ca să diminuăm disconfortul la traversarea frontierei și să compensăm unele neajunsuri prin unele acțiuni pe care polițistul să le ofere călătorilor”, a declarat Fredolin Lecari în platoul emisiunii „Fabrika” de la Publica TV. Potrivit lui, aceste cifre sînt în creștere cu 7% în comparație cu anul precedent, iar efectivul Poliției de Frontieră a rămas același.

Fredolin Lecari cataloghează colaborarea cu instituțiile din domeniu din țările vecine drept foarte bună.

0
0
0
0
0

Adăuga comentariu

500

Ați găsit o eroare în text? Marcați-o și tastați Ctrl+Enter

La ce etnie vă atribuiți?